Burse private pentru medicii rezidenți

Tinerii medici au șansa de a beneficia de burse private, pentru a putea participa la cursuri și la operații complexe din străinătate. Bursele sunt oferite de un antreprenor clujean, care a devenit unul dintre cei mai respectați jucători de pe piața românească a implanturilor. Spre deosebire de scandalul șpăgilor primite de medicii din domeniul oncologic din partea furnizorilor de medicamente și echipamente medicale, aceste burse nu sunt oferite șefilor de clinici care încheie și avizează contractele cu furnizorii; aceste burse sunt oferite medicilor aflați la început de drum, în special medicilor rezidenți, care nu au nici un cuvânt de spus în privința achizițiilor, dar care își doresc să învețe și au un mare potențial intelectual. Pentru Cristian Bucur, cel care este creierul și inima Ronda Medical, acest gest este mai mult decât unul de recunoștință față de societate: este o investiție înVIITOR , pentru că el speră să furnizeze medicilor tineri motive suplimentare să rămână în țară.

Cristian Bucur este de părere că astfel de burse private sunt absolut necesare pentru pregă­tirea tinerilor medici, deoarece salariile pe care statul român le oferă acestora sunt cu totul neîndestulătoare.

”Tinerii medici nu sunt plătiți așa cum trebuie. În special medicii chirurgi, pe care îi cunosc și alături de care stau în blocul operator. Nu are legătură ceea ce este prezentat în media cu ceea ce se întâmplă în realitate. Medicul chirurg, în mâinile cărora stă viața, este un om extraordinar. Își pune pielea sa la bătaie pentru a-și salva pacientul, iar aceste lucruri nu apar în presă. Sunt cazuri în care ia sângele necesar pentru transfuzie pe numele său! A existat chiar un medic care, pentru că nu exista sângele necesar, și-a donat propriul sânge pentru a-și salva pacien­tul. Sunt medici care, atunci când farmacia spitalului nu are medicamentele necesare, scotBANI  din buzunar și le cumpără. Și nu își pun problema că am dat cinci sute de lei din banii mei, oare mi-i pot recupera de la muribundul de pe masă?”, spune Cristian Bucur.

Un alt motiv este acela că, pentru tinerii medici, cursurile din Occident au prețuri prohibitive. Însă, fără a participa la aceste stagii de pregătire, medicii rezidenți din România nu ar avea niciodată șansa să se ridice la nivelul tinerilor medici din  străinătate.

”Un curs pe care noi îl finanțăm costă undeva la vreo 3.000 de euro în Elveția, plus deplasare, cazare, masă. Noi oferim în plus un training pentru utilizarea instrumenta­rului medical, pentru că, în lipsa lui, medicul se poate deprofesionaliza. De pildă, în Ungaria, o procedură medicală se face de două ori pe zi; la noi se face de două ori pe an! Normal că medicul din Ungaria «își face mâna». De aceea, pentru medicii români cred că o soluție foarte bună este să meargă să opereze împreună cu medici din străinătate”, mai spune Cristian Bucur. În Statele Unite ale Americii, costurile presu­puse de pregătirea medicilor sunt și mai ridicate. Un curs de două săptă­mâni ajunge să coste aproxi­mativ 10.000 de dolari. ”Noi suportăm aceste costuri, pentru a nu-i obliga pe medici să scoatăBANI  din buzunar. Îi vrem în țară”, adaugă reprezen­tantul Ronda Medical. Cristian Bucur spune că, în cei 10 ani de când există Ronda Medical, 580 de medici din România au bene­ficiat de cel puțin un astfel de curs, susținut de această companie sau de fundația AOTrauma, care a fost creată tocmai pentru a sprijini această misiune a Ronda Medical. 


Sursa: romanialibera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.