Bute va urca din nou în ring în martie sau aprilie

Boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a declarat că va susține următorul meci, în martie sau aprilie anul viitor, cu un adversar ''bun'', relatează portalul Boxing Scene.


"Nu mă gândesc la următorul meci. Vreau doar să fac o pauză. Voi începe antrenamentele în ianuarie și cred că voi înfrunta un boxer bun în martie și aprilie" a declarat Bute pentru TVA Sports.Pugilistul român e mulțumit de felul în care a decurs cariera sa în 2015, chiar dacă a pierdut luna trecută la puncte meciul pentru titlul mondial IBF cu britanicul James DeGale, în Quebec.

Prestația lui Bute în acel meci a fost evaluată ca fiind una dintre cele mai bune din ultimii ani. Bute a părut că și-a recăpătat încredere și agresivitatea pierdute când Carl Froch l-a învins prin KO în runda a cincea a meciului din 2012, la Nottingham, și l-a deposedat de titlul mondial.

Bute (32 de victorii, 3 înfrângeri la profesioniști), antrenat acum de frații Otis și Howard Grant, nu și-a pierdut speranța că în 2016 va cuceri un titlu mondial.

"Vreau să fiu din nou campion mondial și nu mă voi grăbi. La 35 de ani, mă simt bine din punct de vedere fizic și psihologic. Poate sunt în vârstă, dar experiența meciului (cu DeGale, n. red.) îmi va servi", a mai spus Bute, care va împlini 36 de ani pe 28 februarie.

Boxerul gălățean s-a arătat mulțumit de evoluția sa în meciul cu DeGale, dar și-ar fi dorit ca lupta să aibă mai multe runde.

"Sunt mulțumit că am fost mai mai agresiv. La sfârșit am încercat să păstrez niște energie în rezervor... Trebuia să îmi dau drumul mai mult. Am fost mândru de performanța mea și, spre deosebire de DeGale, mai puteam boxa câteva runde. Din nefericire, nu mai sunt meciuri de 15 runde în zilele noastre", a conchis Bute.

Sursa: AGERPRES

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Azi e ziua de naştere a campionului Lucian Bute, un prieten al Constanţei şi al litoralului

28 Feb 2021 1011

Excepţie ridicată de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja în dosarul "Gala Bute"

12 Jun 2018 1452

Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute. Ce a declarat după aflarea sentinței din dosar

05 Jun 2018 1841

Primele declarații ale lui Rudel Obreja despre condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare

28 Mar 2017 3301

Veste bună pentru Elena Udrea

20 Dec 2016 2554

Lucian Bute a scăpat de suspendare

25 Nov 2016 1411

Ce spune Lucian Bute la aniversarea a 13 ani de carieră

21 Nov 2016 1241

Ronald Gavril l-a învins pe americanul Christopher Brooker, prin KO

09 Oct 2016 1664

Doroftei va fi adus cu mandat pentru a fi audiat în dosarul „Gala Bute”

05 Oct 2016 1333

Box Contraexpertiza antidoping a lui Lucian Bute a ieșit pozitivă

12 Aug 2016 1378

Update! Meciul dintre Bute și Badou Jack s-a încheiat. Jack păstrează centura WBC.

01 May 2016 1818

În meciul de box cu DeGale, Lucian Bute vrea să își recâștige centura de campion IBF

28 Nov 2015 1588

În 15 august, Lucian Bute va boxa cu italianul Andrea Di Luisa

14 Jul 2015 1251

Lucian Bute anunţă că următorul său meci va avea loc în 15 august

06 Jul 2015 1198

I-a ţinut pumnii campionului Anthony Joshua Luptătorul Alexandru Călin dă probă la un club din Anglia

05 Jun 2015 2765