Călin Popescu Tăriceanu „Se reîncălzește o ciorbă de mai bine 10 ani și este aruncată presei știrea că aș urma să fiu anchetat în cazul Microsoft“

În mass-media a apărut astăzi informația că procurorul-şef al DNA a trimis procurorului general Augustin Lazăr un referat în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită presupus a fi săvârşită de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care își expune părerea referitoare la această anchetă. 

”Zilele acestea trăim parcă scenariul unei operațiuni ce s-ar putea intitula ”Salvați-l pe Lazăr”. Un țăran în civil găsește o servietă prin câmp și le-o predă jurnaliștilor cu ochi albaștri. La câteva zile distanță se reîncălzește o ciorbă de mai bine 10 ani și este aruncată presei știrea că aș urma să fiu anchetat în cazul Microsoft. Scenariul operațiuni este atât de ridicol că ar părea neserios și în filmele din seria ”B.D. la munte și mare”. Efectele în spațiul public sunt însă cât se poate de serioase, așa că vreau să fac câteva precizări importante.

În primul rând, nu s-a primit la Senat vreo solicitare din partea procurorilor, așa cum se speculează în presă.

În al doilea rând, presupunând că va veni, aceasta va urma traseul procedural pe care îl urmează oricare astfel de cerere.

În al treilea rând, în timpul guvernării pe care am condus-o nu s-a făcut nicio plată către Microsoft, în cazul licențelor la care face referire dosarul. Contractul a fost semnat în guvernarea Năstase, plăți s-au făcut în guvernările care au urmat perioadei 2005-2008, dar nu în guvernarea Tăriceanu. Hotărârile de guvern, la care văd că face referire o parte din presă, prevedeau începerea procesului de inventariere a licențelor. Am promovat aceste HG în contextul în care Microsoft amenința că va da România în judecată, caz în care riscam ca statul român să piardă mulți bani. În fața acestor evidențe, să vorbești despre acuzații de mită, este lipsit de sens.

Știu că sunt unii ”la butoane” care se gândesc că își pot păstra funcțiile sau oameni politici care mai cred că așa se câștigă alegeri și se pun guverne. Istoria recentă ne arată efectele unor astfel de acțiuni anti-democratice, anti-constituționale și chiar nelegale. În plan electoral, cei care se credeau viitori beneficiari, au pierdut la vot. Iar când România a fost condusă de un guvern pus printr-o lovitură de stat mascată, toată țara a avut de pierdut. De aici și denumirea de guvern zero care va rămâne în cărțile de istorie. Nu în ultimul rând, aceste acțiuni au contribuit la crearea unei societăți divizate, măcinată de conflicte și rămasă fără certitudinea unui drum înainte, spre mai bine.

În România care se pregătește să își asume președinția Consiliului U.E., aceste tactici nu mai pot funcționa, nici măcar cât au putut să funcționeze până acum. Adevărul despre protocoale și abuzuri a fost scos la iveală, iar drumul legislativ al modificărilor pentru reformarea justiției și ruperea legăturii bolnave cu serviciile este ireversibil. România nu se mai poate întoarce la vremurile în care președintele Băsescu intervenea pentru numirea anumitor procurori și îi asmuțea către adversarii politici” - este mesajul trasmis pe Facebook de șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1190

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 988

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1445

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1292

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1454

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1674

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2137

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1679

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1742

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2024

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2506

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1914

Tăriceanu, audiat în calitate de suspect într-un nou dosar. De ce este acuzat

21 Jan 2020 1869

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1783

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2448