Camera Deputaților a votat retrimiterea legii anti-cianură către Comisia de Industrii

 
Camera Deputaților a votat astăzi retrimiterea proiectului de lege PLX - 429/ 2007 către Comisia pentru Industrii și servicii pentru un nou raport.
 
Proiectul de lege, inițiat în 2007 , a fost inițial avizat favorabil de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților. În motivarea deciziei, comisia sublinia că „propunerea legislativă se încadrează în acquis-ul comunitar ce vizează protecţia mediului, domeniu considerat de interes major în contextul politicilor comunitare”, conform unui comunicat.
 
La presiunea companiilor miniere, legea a fost însă rapid ascunsă în sertarele Parlamentului. În timpul protestelor din 2013 pentru Roșia Montană, interzicerea cianurii a fost una din principalele revendicări ale străzii. Anul acesta, la opt ani de la inițiere, legea a fost repusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Dar de această dată, industria minieră, întărită și prin promotorii proiectelor miniere de la Certej și Rovina, a convins Comisia de Industrii să facă un raport suplimentar, de respingere.
 
În iunie 2015, ca urmare a unei consultări unde a participat Gheorghe Duțu, președintele Agenției Naționale de Resurse Minerale, Comisia a motivat că „o interzicere generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri ar implica închiderea exploatărilor aflate în funcţiune din lipsa unei tehnologii alternative, ducând la dispariţia unor locuri de muncă, fără beneficii suplimentare pentru mediu sau sănătate umană”, potriit aceleiași surse.
 
Argumentul Comisiei pentru respingerea interzicerii cianurii este cu atât mai absurd cu cât, la ora actuală, în România, nu există nicio mină operațională care să folosească cianură şi chiar dacă ar fi aprobate proiecte miniere comerciale noi, acestea ar folosi forţă de muncă extrem de redusă.
 
În acest context, proiectul de lege a fost repus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din 2 și 3 decembrie 2015. Aceasta se afla pe lista inițiativelor cu propunere de respingere. Mobilizarea extraordinară a mii de cetățeni, care și-au contactat în aceste două zile deputații, a făcut ca legea să fie retrimisă la Comisia de Industrii pentru un nou raport. De asemenea, se așteaptă ca Guvernul Cioloș să emită un nou punct de vedere, actualizat, pe acest subiect.
 
Comisia de Industrii, condusă de Iulian Iancu, același deputat care a coordonat și cele două rapoarte anterioare, va avea la dispoziție patru săptămâni pentru un nou nou raport.



Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.