Campania „Curăţăm Constanţa Noastră”, la start. Acţiunea se va desfăşura pe tot parcursul lunii aprilie

A rămas mai puțin de o lună până la startul celei de-a opta ediții a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”, cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul nostru, organizată de Primăria Municipiului Constanța.  
 
În luna aprilie, vor fi efectuate acțiuni de ecologizare, igienizare și înfrumusețare a întregului municipiu. Dincolo de scopul practic, însă, campania urmărește şi educarea cetățenilor cu privire la efectele negative pe care poluarea le are asupra mediului şi asupra sănătății oamenilor.

Sunt invitați să participe la curățenia de primăvară a orașului nostru toți locuitorii, fie că vorbim despre voluntari, agenți economici, instituții de stat sau private, asociații de proprietari și cluburi sportive. Orice contribuţie este binevenită şi va fi apreciată.
 
Pentru că merităm să trăim într-un mediu mai curat, mai sănătos și trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, haideți să „Curăţăm Constanţa Noastră” împreună!

Oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus.

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Atenție, constănțeni! Mâine vor suna sirenele de alarmare publică

28 Mar 2024 481

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 684

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 389

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 477

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța!

28 Mar 2024 471

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 471

Atribuiri Constanța Primăria Năvodari achiziționează urnă mobilă. Ce firmă o va furniza (DOCUMENT)

28 Mar 2024 347

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 618

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1690

Cât plătește administrația Chițac pentru conferințele Dilema de la Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 464

Cumpărări directe O firmă din Mureș va furniza tutori arbori pentru Primăria Constanța (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 347

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 517

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 506

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 2715

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 405