Campania „Nu încărca butelia la stația GPL!”, lansată de ISCIR şi IGSU (video)

Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), desfășoară campania de interes public „Nu încărca butelia la stația GPL!”, ca urmare a vulnerabilităților identificate în rândul populației, în ceea ce privește cunoașterea riscurilor la care este expusă în situaţia în care apelează la încărcarea buteliilor de aragaz de la SKID-urile auto.

Necesitatea derulării campaniei se fundamentează pe situațiile înregistrate la nivel național, evenimente care s-au soldat cu pierderi de vieți omenești, răniri sau pagube materiale însemnate.

Formarea comportamentului preventiv și culturii de securitate în rândul populației constituie un obiectiv prioritar, acest deziderat putând fi realizat doar prin acțiuni informativ-preventive susținute și derulate pe o perioadă îndelungată.

În acest sens, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat a întreprins demersurile necesare pentru obținerea din partea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a recomandărilor specifice către radiodifuzori și televiziuni pentru sprijinirea difuzării celor două spoturi (audio și video) aferente campaniei. În urma analizării materialului transmis, CNA a adoptat și emis Recomandarea nr. 6/2019 și Recomandarea nr. 16/2019, documente pe care le transmitem atașat prezentului e-mail.

 

Sursă video: ISU Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 363

ARBDD Final de campanie de lansare a icrelor embrionate de șalău pe Lacul Razim – 2024

10 Apr 2024 383

Activități de combatere a consumului de droguri în unitățile școlare de nivel gimnazial și liceal din județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 497

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 490

Primăria Constanța Campanie de informare și conștientizare privind respectarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 376

Atenție la apelurile telefonice primite! O nouă metodă de înșelăciune prin apeluri telefonice face victime

26 Mar 2024 1559

Campanie de fraudă prin apeluri telefonice în care se utilizează identitatea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

21 Mar 2024 645

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 583

Handbal CSM Constanța debutează în noua ediție a Cupei României, cu gândul de a-și apăra trofeul

19 Mar 2024 651

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 412

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 489

Primăria Constanța Prima campanie din 2024, de sterilizare gratuită a animalelor, a început

11 Mar 2024 1728

ZIUA LIVE Senatorul Septimiu Bourceanu (PNL) - „Într-un calendar destul de scurt, vom anunța candidatul la CJ Constanța”!

29 Feb 2024 956

ZIUA LIVE Septimiu Bourceanu (PNL Constanța) despre despre comasarea alegerilor europarlamentare cu localele (VIDEO)

29 Feb 2024 647

Alianţa Dreapta Unită şi-a lansat identitatea vizuală şi sloganul de campanie

28 Feb 2024 690