Stiri calde

UPDATECând va avea loc festivalul NEVERSEA 2018. Detalii despre eveniment

Primăria municipiului Constanța şi organizatorii festivalului NEVERSEA au anunţat, cu puţin timp în urmă, perioada în care se va desfășura ediția 2018 a festivalului NEVERSEA –  5-8 IULIE 2018. Primele abonamente vor fi puse în vânzare începând de miercuri, 7 februarie.

Edy Chereji, unul dintre organizatorii festivalului, a declarat că prima ediţie a avut un mare succes, fiind apreciată de toţi participanţii. La rândul său, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău a precizat că prima ediţie a festivalului a depăşit toate aşteptările.

"Constanţa şi comunitatea locală au avut de câştigat. Acest eveniment a aşezat Constanţa pe harta marilor evenimenre internaţionale", a spus Făgădău.

Tot el a recunoscut că a avut emoţii în ceea ce priveşte organizarea acestui festival: "A trebuit să relocăm organizarea festivalului NEVERSEA pe ultima sută de metri şi am avut emoţii" a mai spus Făgădău.

"Constanţa merită acest festival NEVERSEA. Vă doresc ca a doua ediţie să depăşească rezultatele primei ediţii" a mai trasmis primarul municipiului Constanţa.

Directorul festivalului NEVERSEA, Bogdan Buta, susţine că au avut mai multe impedimente în organizarea primei ediţii NEVERSEA, însă au fost depăşite cu succes.

"Avem încredere că vom crea un eveniment de top la Constanţa. Participanţii la prima ediţie au cheltuit peste 20 de milioane de euro", a subliniat Bogdan Buta.

Încă de la prima ediție, NEVERSEA a reușit să devină cel mai mare festival organizat pe plaja Mării Negre, dar și al doilea festival din România ca număr de participanți, după UNTOLD. NEVERSEA 2017 a strâns, în toate cele trei zile, peste 153.000 de participanți din țară dar și din străinătate.

UPDATE: "Am semnat un protocol cu Primăria Constanţa, ABADL şi Ministerul Turismului. Urmează să stabilim locaţia desfăşurării festivalului. Dar luăm în calcul şi plaja Modern. Pe scene vor urca 200 de artişti. Avem multe suprize. Vom avea peste 7 scene. Numărul de participanţi la NEVERSEA va creşte cu 50 de procente. Preţul abonamentelor care se vor pune în vânzare miercuri este de 399 lei" a anuntat Bogdan Buta, directorul festivalului.

 "Deci, a doua ediţie va dura patru zile ( 5-8 iulie), peste 200 artişti, mai mulţi de şapte scene, multe surprize şi multe ore de distracţie" a concluzionat Edy Chereji.

"Pentru prima ediţie am cheltuit 6 milioane de euro. Estimăm o creştere cu 30 de procente a bugetului festivalului" a mai spus Bogdan Buta.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primele 5000 de abonamente pentru NEVERSEA, epuizate. Organizatorii au anunţat o nouă tranşă

08 Feb 2018 634

Festivalul NEVERSEA 2018 încinge preţurile la chirii

06 Feb 2018 490

Patru zile şi patru nopţi de distracţie! A doua ediţie a Neversea, cel mai mare festival pe plajă din România, în iulie, la Constanţa (galerie foto)

06 Feb 2018 1100

Încep pregătirile pentru festivalul NEVERSEA 2018

01 Feb 2018 1835

Revista presei locale

01 Feb 2018 617

Primăria Constanţa dă în judecată Apele Române - Dobrogea Litoral. Motivul - refuzul ca Neversea să fie organizat pe plaja din Faleză Nord! (galerie foto)

13 Jan 2018 2512

Dua Lipa - New Rules

15 Jul 2017 2064

Neversea în siguranță! 600 de luptători ai Brigăzii Speciale pe plaja festivalului

11 Jul 2017 2345

Polaris M Holding SA, non-stop pe plaja Festivalului Neversea (galerie foto)

11 Jul 2017 1798

Neversea, în ochii publicului entuziasmat. Reflecţii pe marginea ineditului festival de la malul mării (galerie foto)

11 Jul 2017 5914

Festivalul Neversea. Trei zile de distracție incendiară la malul mării. Tineri și nu numai au trăit la intensitate maximă spectacolele (fotoreportaj)

10 Jul 2017 3785

Festivalul Neversea, la final. Zeci de mii de participanți au dansat pe muzica artiștilor preferați

10 Jul 2017 4001

LIVE VIDEO. Ultima seară a festivalului Neversea se anunță una incendiară. Mii de participanți au ales să se distreze alături de marii artiști (galerie foto + video)

09 Jul 2017 5120

NEVERSEA la malul Mării Negre! Festival al tinerilor? Bunicuţa neversea-istă. Priviţi surpriza festivalului. Trei imagini şi un video care vă vor uimi! (video)

09 Jul 2017 18299

S-a ales cu dosar penal după ce a ridicat o dronă neautorizată desupra festivalierilor de la Neversea!

09 Jul 2017 3753

Peste 53.000 de fani au participat la cea de-a doua zi a festivalului NEVERSEA. AFROJACK a coborât de pe scenă, în mijlocul fanilor!

09 Jul 2017 3389

42 de cupluri au spus "DA" în acest weekend în locaţia special amenajată în Parcul Tăbăcărie (video)

09 Jul 2017 1956

Activități informativ-preventive destinate participanților la festivalul Neversea

09 Jul 2017 3359

LIVE VIDEO. A doua seară la Neversea. Cine urcă pe scena festivalului de pe plaja Modern (galerie foto + video)

08 Jul 2017 6260

Precizări de la organizatorii NEVERSEA

08 Jul 2017 7132

Prima zi a festivalului Neversea. Peste 45.000 de persoane au participat la concerte. Rita Ora, pentru prima dată în concert în România (galerie foto)

08 Jul 2017 3220

Ce spun pompierii despre controalele din zona festivalului Neversea

08 Jul 2017 2769

IPJ Constanța Festivalul ”NEVERSEA” în siguranță. Cum ajungem. Unde parcăm. Restricții. Detalii de care nu trebuie să uităm

08 Jul 2017 3557

LIVE VIDEO. Festivalul Neversea la debut. Mii de tineri aşteaptă să se distreze pe muzica marilor artişti ce vor urca pe scenă (galerie foto+video)

07 Jul 2017 11685

Azi, debutează cel mai așteptat festival de pe plaja Modern, Neversea! (galerie foto+video)

07 Jul 2017 8259

Revista presei locale

07 Jul 2017 1598

Constanţa. Informaţii utile pentru participanţii la festivalul Neversea. Harta cu restricţiile din zonă (document)

06 Jul 2017 3338

Mergi la festivalul Neversea? Brigada Specială a Jandarmeriei face un anunț important

06 Jul 2017 4706

Festivalul „Neversea”, în siguranță. Sute de polițiști, jandarmi şi pompieri vor asigura ordinea publică

05 Jul 2017 1489

Desfăşurare de forţe la Neversea 73 de cadre medicale, 4 corturi de prim ajutor şi 2 posturi medicale avansate

04 Jul 2017 1976

Revista presei locale

04 Jul 2017 1926

LIVE VIDEO - Festivalul Neversea, pe ultima sută de metri. Detalii din partea organizatorilor (galerie foto)

03 Jul 2017 5204

Donează sânge, salvează o viaţă! Bilete gratuite la Neversea pentru donatorii de sânge. Tinerii din Constanţa au stat la coadă în Parcul Tăbăcărie să doneze

01 Jul 2017 4974

Caravana mobilă Blood Network ajunge în Constanța, în Parcul Tăbăcăriei. Donatorii, recompensaţi cu bilete gratuite la Neversea

30 Jun 2017 2888

Revista presei locale

30 Jun 2017 1189

Program de transport al RATC Constanţa pe perioada festivalului NEVERSEA (5-10 iulie 2017)

27 Jun 2017 1874

Mai sunt doar două săptămâni până la cel mai așteptat festival de pe plajă din România, Neversea!

23 Jun 2017 5027

Evz.ro Festivalul pe plajă NEVERSEA, nevoit să își schimbe locația

15 Jun 2017 39556

NEVERSEA se va ține între 7-9 iulie pe plajă, în Constanța. Fără impedimente în organizarea evenimentului!

14 Jun 2017 3987

Artista fenomen, Dua Lipa, vine la Constanţa la Neversea. Cine mai urcă pe scena festivalului de la malul mării

26 Apr 2017 5014

Constanţa Cum arată, acum, plaja Reyna unde se va organiza festivalul Neversea, ce ţine trei zile şi trei nopţi (fotoreportaj+video)

12 Apr 2017 32619

Revista presei locale

11 Apr 2017 1219

Neversea, Untold-ul de la mare Festival de muzică electronică pe 20 de hectare de nisip şi câteva controverse

11 Apr 2017 6614

În iulie, Constanţa va avea festival cu 100 de invitaţi! Se semnează protocolul dintre Consiliul Local Constanţa şi Neversea (galerie foto)

10 Apr 2017 3863

Parteneriat votat de aleşii locali Totul despre firma organizatoare a Festivalului Untold, cu care Primăria Constanţa a bătut palma

03 Apr 2017 2844

Cel mai mare buget din istoria municipiului Constanţa a fost votat de Consiliul Local

31 Mar 2017 3488