Captură impresionantă la frontieră. Peste 6 kg de heroină descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a descoperit în mașina cu care călătoreau doi cetățeni bulgari, 12 pachete care conțineau aproximativ 6.2 kg de substanță maronie, suspectă a fi heroină, informează Poliția de Frontieră. 
 
În data de 23.03.2018, în jurul orei 15.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind cu un autoturism marca Volvo înmatriculat în Bulgaria, doi cetățeni bulgari, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani.
 
Acționând în baza unei analize de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autoturismului.
 
Astfel, polițiștii de frontieră au depistat, într-un spatiu special amenajat în lateralele banchetei din spate , 12 pachete, în greutate de aproximativ 500 grame fiecare, ce conțineau o substanță maronie, suspectă a fi heroină.
 
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acestea au fost preluate de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.
 
În urma cercetărilor preliminare efectuate de autorităţile bulgare, acestea au informat că a rezultat cantitatea totală de 6203 grame, iar în urma testelor efectuate a rezultat că substanţa este heroină.

Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 643

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 450

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 555

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 438

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 431

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 402

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 518

Descoperire la punctul de trecere a frontierei Constanța Polițiștii identifică un bărbat din Siria cu mandat european de arestare

17 Feb 2024 644

Premierul Ciolacu se întoarce în România, după vizita la expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità”, deschisă la Muzeul Național Roman din Roma

16 Feb 2024 492

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 409

Garda de Coastă Mii de pachete de țigări de proveniență duty free, ascunse și nedeclarate, descoperite de polițiștii de frontieră în portul Constanța (FOTO)

14 Feb 2024 673

Știri Constanța Peste 200 kg de pește descoperite de polițiștii de frontieră într-o autoutilitara

11 Feb 2024 904

Constanța Bunuri contrafăcute în valoare de peste 130.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră de la PTF Vama Veche (FOTO)

11 Feb 2024 611

Româncă, percheziționată pe Aeroportul Otopeni Femeia avea în bagajul de mână 19 kg de bijuterii

04 Feb 2024 533

Garda de Coastă, contract cu Omniasig Vienna Insurance Group SA, pentru asigurarea navelor! (DOCUMENT)

04 Feb 2024 621