Carambol pe Autostrada A2. Patru victime (galerie foto+video)

ISU Constanţa a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă aparute în urma unui carambol ce s-a produs pe Autostrada A2, la kilometrul 206, sensul de mers spre Constanţa, în dreptul localităţii Valul lui Traian.
 
La faţa locului se deplasează un elicopter SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare grea, două  echipaje SMURD B si un SMURD C, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa de tip B2.

Subinspectorul de poliţie, Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, informează că în evenimentul rutier au fost implicate şase autoturisme. În urma acestuia au rezultat patru victime, trei adulţi şi o minoră în vârstă de 11 ani, toate din acelaşi autoturism, un Matiz înmatriculat în judeţul Prahova. Una dintre ele este încarcerată.

Din primele informaţii, victima încarcerată a fost scoasă din autoturismul implicat în accident. Conform ISU Constanţa, aceasta este conştientă.

Conform SAJ Constanţa, minora prezintă fractură deschisă de femur. Bărbatul implicat în accident prezintă contuzie toracică iar celelalte două femei, traumatism cranio-cerebral şi contuzie lombară, respectiv fractură deschisă la membrul inferior.

Sursă foto: ISU Constanţa, IPJ Constanţa şi DRDP Constanţa

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Carambol de trei mașini la intersecția de la City, în Constanța. O victimă este la spital (FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1947

UPDATE Carambol între patru mașini în municipiul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 1583

Carambol rutier în apropiere de Lazu, județul Constanța! Unul dintre șoferi era drogat

02 Feb 2024 1077

UPDATE Patru mașini implicate într-un carambol în județul Suceava! Trei persoane, monitorizate de cadrele medicale (GALERIE FOTO)

12 Jan 2024 781

Accident rutier pe DN 22 Constanța – Tulcea, în zona localității Babadag. O persoană, rănită

11 Jan 2024 1006

Carambol rutier cu victime! Doi șoferi au ajuns la spital

10 Jan 2024 1067

Centrul Infotrafic Carambol de șase mașini, pe A1 Sibiu-Deva. Trei persoane sunt rănite

07 Jan 2024 668

Carambol în Ciocarlia de Sus, județul Constanța. O persoană este rănită

01 Jan 2024 2119

S-a activat Planul roșu de intervenție la Suceava! UPDATE. Accident rutier cu victime multiple pe DN2 (FOTO+VIDEO)

27 Dec 2023 1648

Carambol rutier pe A1! S-au ciocnit patru autovehicule

23 Dec 2023 876

Știri Constanța azi UPDATE. Carambol rutier cu victimă în Constanța!

12 Dec 2023 1168

Carambol rutier cu victime pe DN 1!

10 Dec 2023 1002

Carambol rutier cu 7 autoturisme implicate în județul Suceava!

04 Nov 2023 1005

Șase mașini implicate într-un carambol în județul Argeș. Trei persoane, rănite

26 Aug 2023 854

UPDATE. Carambol rutier la la ieșirea din Techirghiol spre Agigea! Trei victime

12 Aug 2023 2592