Caravana de popularizare a scrimei aduce nume mari la Constanța

Mihai Covaliu, Ana Maria Brânză, Tiberiu Dolniceanu, Simona Gherman, Florin Zalomir, Rareş Dumitrescu, Alin Badea, Iulian Teodosiu, George Iancu, Mădălin Bucur, Mihai Cruţu, Adrian Dabija, Dorin Băzăvan, Alexandra Predescu, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Ana Maria Constantin, Simona Pop, Greta Vereş, Bianca Pascu şi Mirela Ifrim sunt numele sportivilor care au ales să participe la promovarea scrimei. În acest sens, Federaţiei Române de Scrimă organizază o caravană de promovare, manifestare ce se va desfășura în perioada 31 august / 9 septembrie.

Sportivii vor merge cu această caravană în unsprezece oraşe din ţară, informează Mediafax. Scopul acţiunii este popularizarea scrimei şi atragerea a cât mai mulţi copii spre sala de scrimă.

Tot în cadrul campaniei, Federaţia Română de Scrimă anunţă şi premiera filmului independent "Planşa", lungmetrajul de debut al regizorului Andrei Gheorghe. Filmul prezintă pasiunea pentru scrimă a doi sportivi care dezvoltă o relaţie personală şi sacrificiile lor pentru sportul de performanţă. Lansarea oficială va avea loc la 26 septembrie, iar filmul, primul de după 1989 care descrie fenomenul scrimei, va putea fi urmărit în cinematografele din toată ţara.

Programul caravanei în cele 11 oraşe este următorul:
31 august, ora 11.00 - Slobozia;
1 septembrie, ora 11.00 - Constanţa;
2 septembrie, ora 11.00 - Iaşi;
3 septembrie, ora 11.00 - Târgu Mureş;
4 septembrie, ora 12.00 - Cluj Napoca;
5 septembrie, ora 10.00 - Satu Mare;
6 septembrie, ora 17.00 - Oradea;
7 septembrie, ora 11.00 - Timişoara;
8 septembrie, ora 11.00 - Craiova;
9 septembrie, ora 11.00 - Braşov;
9 septembrie, ora 17.00 - Râşnov.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalul și oina primesc fonduri publice nerambursabile de la Consiliul Județean Constanța (Document)

23 May 2022 2055

În proiectul „Caravana - Sănătate prin Sport“ au participat 12.000 de elevi din Constanţa

14 Oct 2017 2385

Show CRBL - demonstraţie de kendama Startul noului sezon de baschet 3 la 3 din România se dă la Constanţa

24 Aug 2017 2879

Se caută un nou Moroşanu acolo unde nu s-a gândit nimeni, „inclusiv printre ciobani sau mineri”

02 Jun 2016 2390

Caravana suporterilor FC Farul străbate iar Constanţa „Ne-am depus candidatura la promovare“

02 Dec 2015 3235

S-a întors pe arena pe care a învins Franţa Gabi Balint a debutat la Naţională pe stadionul din Medgidia (video)

02 Oct 2015 5939

Vis împlinit Copila Eva Marinescu, de la CSS1 Constanţa, a încrucişat spada cu vicecampioana olimpică Ana-Maria Brânză (galerie foto)

02 Sep 2014 4825

„Caravana scrimei româneşti” a ajuns şi la Constanţa

01 Sep 2014 2263

Campionii scrimei româneşti vin în Constanţa

26 Aug 2014 1861

Sâmbătă, în Piaţeta Perla din Mamaia "Cea mai mare oră de sport"

07 Aug 2014 3745

Rutierii au pornit la drum Caravana Turului Dobrogei bate în lung şi-n lat judeţul Constanţa (galerie foto)

13 Jun 2014 2250