Care este mesajul uneia din victimele de la Colectiv, la împlinirea a trei ani de la tragedie

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde, scrie România TV.

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul - 65 de morţi. Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. "Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv", spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.

Au fost începute anchete penale, dar la trei ani de la tragedie nu există niciun vinovat.

În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popesu Piedone.

Colectiv este în fiecare zi în multe spitale din România. În multe instituţii din România. În multe suflete din România

Alexandra Furnea, o supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, relatează clipele de coşmar prin care a trecut, despre rănile pe care le-a avut şi cum îi erau curăţate la baie cu duşul, într-un spital din România, dar cum a reuşit să facă progrese cu ajutorul medicilor din Germania.

„Câteodată am coşmaruri. E foarte frig şi întuneric în încăpere, iar eu sunt goală. M-au aşezat într-o cadă dintr-un material incert şi au dat drumul la apă. Am ceva pe picioare, o rană pe care nu o văd, dar care mă ustură tot mai tare. Simt dintr-odată prezenţa cuiva în spatele meu. Oricât m-aş zbate ca să mă întorc să-i văd chipul, nu reuşesc. Nu pe spate, vă rog, vă rog, nu pe spate, rostesc fără oprire. Însă omul nu mă ascultă. Nu ştiu ce îmi face, dar mă doare. Îmi umblă în răni cu mâinile goale şi rupe ceva. Tot rupe până când începe să curgă sânge. Ţip şi îl implor să se oprească, dar el continuă să lucreze, ca un robot al răului a cărui singură comandă este distruge. Nu mă pot mişca, nu mă pot apăra şi am amuţit. Apoi văd. În colţul din stânga al încăperii a început să ardă tavanul. Mă trezesc plângând, aşa cum tot păţesc de câteva luni încoace”, a scris Alexandra Furnea pe pagina sa de Facebook.

„Nu condamn pe nimeni din cauză că evenimentul începe să fie uşor-uşor dat uitării... Asta e viaţa”.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Colectiv – 115 ani de închisoare în primă instanță! Decizia finală va fi luată azi

03 May 2022 1662

Mâine este Ziua Educației. Elevii și preșcolarii nu vor merge la cursuri

04 Oct 2021 1693

Building BNB Avantaj a solicitat acord de mediu pentru o investiţie imobiliară pe bulevardul Tomis din Constanţa

07 Mar 2020 2814

UPDATE. Klaus Iohannis lansează în dezbatere publică proiectul "România Educată". Cine apare în videoclipul proiectului (video)

05 Dec 2018 2208

În Medgidia s-a ținut un moment de reculegere pentru victimele din clubul Colectiv

03 Nov 2015 1871

Anunţuri 30 octombrie 2014

30 Oct 2014 4214