Casa Regală a României continuă procesul cu statul român. Dosarul mutat la Curtea de Apel Oradea. Când va avea loc primul termen

Pe rolul Curții de Apel Oradea a fost înregistrat un dosar prin care moștenitorii Regelui Mihai, decedat în luna decembrie 2017, solicită retrocedarea mai multor hectare de pădure. Dosarul are ca obiect ”refuz soluţionare cerere avizare documentație accesare ajutoare stat pentru anul 2015” și a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea pe 27 martie 2018.

În acest dosar părți sunt Majestatea Sa Regele Mihai I al României pe numele moștenirii, Principesele Margareta, Elena, Sofia și Maria, dar și sora acestora Irina Walker, toți în calitate de reclamanți. Pârâți în dosar sunt Garda Forestieră Oradea și Ministerul Apelor și Pădurilor.
Primul termen din dosar a fost fixat pentru data de 2 mai 2018.
 
Inițial dosarul a fost înregistrat în luna noiembrie 2017 la Tribunalul Bihor, dar pe 14 martie 2018 instanța a decis declinarea dosarului.
 

”Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâţi. Declină în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a cauzei formulate reclamantul Majestatea Sa Regele Mihai I Al României și continuată de moştenitorii Alteţa Sa Regală Principesa Margareta A României, Alteţa Sa Regală Principesa Elena A României (Elena A României, Helena De Roumanie), Alteţa Sa Regală Principesa Sofia A României (Sofia A României, Sofia De Roumanie), Alteţa Sa Regală Principesa Maria A României (Maria A României, Marie Of Romania), Walker Irina prin mandatar TUCA ION în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Oradea și Ministerul Apelor și Pădurilor, având ca obiect refuz soluţionare cerere acordare compensaţii an 2015. Fără cale de atac Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2018” – se arată în minuta instanței.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii vorbesc de faliment în dosarul Alcovin SRL, care deține Crama Măcin, furnizor al Casei Regale a României!

26 Jan 2024 1220

Casa Regală anunță deschiderea expoziției de la „Palatul Elisabeta”

02 Apr 2021 2996

Modificări în firma deținută de fostul principe Nicolae al României și soția sa, constănțeanca Alina-Maria

08 Dec 2020 2941

Principele Nicolae al României ”Regele Mihai, bunicul meu, ne ocrotește”. Ce veste a anunțat oficial Alteța Sa

08 Nov 2020 2881

500 de copii au primit un sprijin din partea Fundației Regale Margareta a României, inclusiv la Constanța

01 Jun 2020 2016

Medalii ale Statului român, conferite Asociației Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei

07 May 2020 2071

Doi ani de la moartea Regelui Mihai I. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au participat la parastas

05 Dec 2019 1957

Casa Regală Reînhumarea Reginei-mamă Elena a României

03 Sep 2019 2469

Un an de la moartea Regelui Mihai I. Parastas la Vechea Catedrală Episcopală şi Regală a Mânăstirii Curtea de Argeş (galerie foto)

05 Dec 2018 2250

Vești proaste pentru Casa Regală a României. Ce a decis Guvernul în ședința de astăzi

10 Jan 2018 1806

Prim-ministrul Mihai Tudose „Palatul Elisabeta e proprietate națională. Dacă îl vrea, Casa Regală îl poate închiria“

29 Dec 2017 2216

Programul funeraliilor Regelui Mihai. Acesta va fi condus pe ultimul drum pe 16 decembrie

09 Dec 2017 2396

Casa Regală a transmis programul funeraliilor Regelui Mihai I al României

06 Dec 2017 2891

Controverse pe tema scandalului de la Casa Regală. Ţărăniştii îl văd pe Nicolae un simbol, după decesul MS Mihai I

11 Nov 2017 2142

Majestatea Sa Regele Mihai împlinește 95 de ani! Ce evenimente a programat Casa Regală cu această ocazie

16 Oct 2016 4418