Cătălin Grasa, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, despre medicul Valeriu Neagoe – „Nu avem decât cuvinte de laudă pentru activitatea lui din prima linie“ (video)


Spitalul Judeţean Constanţa regretă dispariţia medicului Valeriu Neagoe, din cadrul secției Medicină Internă II.

„Sunt momente grele pentru Spitalul Județean de Urgență Constanța, cauzate de decesul colegului nostru, care a lucrat din 2003 la unitatea sanitară. Nu avem decât cuvinte de laudă pentru activitatea lui, pentru activitatea lui din prima linie. De la începutul  crizei a activat alături de colegi la urgenţe. Aducem sincere condoleanțe familiei și suntem nespus de mâhniţi vizavi de această pierdere“, a spus managerul Spitalului Judeţean Constanţa Cătălin Grasa.

Medicul a activat în cadrul secției Medicină Internă II. În cadrul anchetelor epidemiologice din această secție, medicul a efectuat două teste PCR, ambele fiind cu rezultate negative. Primul test a fost recoltat pe 12 martie, fiind considerat contact al primului caz Covid din SCJU (asistentul șef din secția Medicală II). Rezultatul a fost negativ dar, potrivit normelor în vigoare, medicul a stat în izolare 14 zile. Pe 27.03 i s-a recoltat al doilea test PCR , rezultatul fiind, din nou, negativ. Pe 31.03.2020, medicul în vârstă de 62 de ani și-a înaintat demisia iar pe 6 aprilie a fost ultima zi de muncă. Pe 8 aprilie s-a internat cu simptomatologie CoVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.


 
 


Citeşte şi:

UPDATE Doliul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. A decedat medicul Valeriu Neagoe​

Spitalul Judeţean Constanţa regretă dispariţia medicului Valeriu Neagoe - „Un coleg minunat care nu și-a lăsat niciodată echipa la greu“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 600

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 673

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 3975

SCJU Constanța. Proiectele realizate în ultimii ani

12 Nov 2020 2276

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța - „A fost schimbat managerul la Spitalul Județean Constanța”

09 Nov 2020 5742

Dr. Iuliana Cîndea, o variantă pentru funcția de manager al Spitalului Județean Constanța

19 Oct 2020 7098

Ministrul Sănătății, mulțumit de circuite și organizare Țuțuianu a decis cine îl va evalua pe dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Județean Constanța. Nici un specialist nu face parte din comisie (documente)

13 Jul 2020 3810

Mandatul de manager al Spitalului Județean al dr. Cătălin Grasa, prelungit cu trei luni

30 Apr 2020 2232

De săptămâna viitoare Pre-triaj în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, înainte de preluarea de către medicii de la UPU

11 Mar 2020 12024

Cercetaţi de Colegiul Medicilor Constanţa pentru abateri. Câţi au fost sancţionaţi

12 Feb 2020 6011

Tatăl managerului Spitalului Clinic Județean Constanța a murit

18 Nov 2019 3705

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul Cătălin Grasa, director SCJU, Daniel Georgescu, director CN ACN, şi canoistul Ivan Patzaichin, mesaje de Ziua Dobrogei

16 Nov 2019 4752

Cât costă întreținerea echipamentelor medicale din Spitalul Județean Constanța (document)

22 Oct 2019 2003

Cătălin Grasa, „numărat ca la box“ de preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu

01 Oct 2019 3937

În urma verificării, nu s-au constatat deficienţe Directorul Spitalului Judeţean Constanţa - „Acuzaţiile apărute cu privire la meniurile oferite de societatea de catering sunt nefondate“

08 Jun 2019 3388