Cauțiune de un milion de lei pentru asociatul unei firme! Un avocat este urmărit penal în același dosar!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul TUDOR MIRCEA, asociat și administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală .
Acestuia i s-a impus obligaţia de a plăti o cauţiune în sumă de 1.000.000 lei, până la data de 30 iunie 2016.

De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul
 
ARDEIAȘ LIVIU, la data faptei avocat în Baroul Teleorman, (în prezent aflat în detenţie), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă
 
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspectul Ardeiaș Liviu, în intervalul noiembrie 2010- aprilie 2011, a primit, în două tranşe, în mod indirect (prin intermediul unor operațiuni comerciale fictive), suma de 6.000.000 de lei de la inculpatul Tudor Mircea (asociatul și administratorul unei societăţi comerciale) promiţând în schimb că va interveni la anumiţi funcționari din cadrul unor autorităţi, în vederea obținerii documentelor despre care susţinea că ar fi fost necesare adjudecării, de către societatea lui Tudor Mircea, a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor privind sisteme de securizare.
Suspectul Ardeiaș Liviu ar fi încasat comisionul de 6 milioane de lei (aproximativ 1,5 milioane euro), ca procentaj din contractele încheiate cu Autoritatea Națională a Vămilor, pe baza a două facturi emise de cabinetul de avocatură. Imediat ce i-au intrat banii în cont, acesta i-a ridicat de la casieria băncii.
Banii au fost primiţi indirect, prin intermediul unor operațiuni comerciale simulate  desfășurate între societatea lui Tudor Mircea și cabinetul avocatului Ardeiaş Liviu, prima tranşă în cuantum de 3.800.000 lei, la data de 29 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranşă de 2.200.000 lei, la data de 27 aprilie 2011.
 Suma de 6 milioane lei  încasată de către Ardeiaş Liviu de la societatea lui Tudor Mircea a fost înregistrată în contabilitatea acelei societăți drept cheltuială cu achiziţii de prestări servicii, deși suma ar fi fost folosită, în realitate, pentru plata influenței susmenționate. În acest fel, s-a creat un prejudiciu la bugetul de stat în suma de 960.000 lei (echivalentul a 227.492 euro), reprezentând impozit pe profit pe care societatea respectivă era obligată să îl plătească statului.
Inculpatului Tudor Mircea şi suspectului Ardeiaş Liviu li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.
Precizăm că Ardeiaș Liviu a mai fost trimis în judecată, alături de alte persoane, de către procurorii anticorupţie,  la 11 aprilie 2013, fiind  condamnat definitiv la 6 ani închisoare cu executare, la 25 noiembrie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru tentativă de înşelăciune. Într-un alt dosar a fost trimis în judecată, la 17 iunie 2013, pentru infracţiuni de evaziune fiscală, fiind condamnat definitiv, la 3 mai 2016, la 5 ani închisoare.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 432

Soluție judiciară în dosarul de restituire cauţiune Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa contra Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

13 Mar 2024 664

Comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța și Strabag SRL au chemat în instanță compania EM Prime Construct SRL

01 Feb 2024 3699

Magistrații de Curtea de Apel s-au pronunțat într-un dosar în care pârâți sunt Consiliul Local și municipiul Constanța prin primar

12 Jan 2024 645

Totul despre compania care a contestat licitația Când se deschid ofertele pentru proiectarea și execuția noului CET de la Constanța?

29 Oct 2023 2177

Judecătorii au cerut o cauţiune de 100.000 de euro pentru eliberarea unui fost primar, arestat într-un dosar de corupție

06 Jun 2022 1336

Societatea Marcon Star controlată de familia Butnaru, descalificată de Comisia de atribuire a serviciilor de transport de persoane în județul Constanța. Procedura pentru lotul III va fi reluată

26 May 2022 10139

Cristian Borcea a achitat cauţiunea de două milioane de lei stabilită ca să poată rămâne în libertate

09 Nov 2018 1549

Ce cauțiune s-a stabilit pentru Cristi Borcea, dus la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală

02 Nov 2018 1597

Procurorii DNA au stabilit ce cauțiune trebuie să achite fostul ministru, Sebastian Vlădescu. Ce sumă trebuie să achite acesta

29 May 2018 1975

Nume importante ce au legătură cu Constanţa Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA, trimis în judecată

20 Dec 2016 2859

Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar

22 Nov 2016 1838

Constantin Niță rămâne sub control judiciar pe cauțiune

17 Jun 2016 1839

A rezolvat cauţiunea! DNA a acceptat garanţiile oferite de deputatul Ghiţă

28 Apr 2016 1996

UPDATE-Procurorii DNA au stabilit o cauțiune de 150.000 lei pentru fostul ministru al Energiei Constantin Niță

25 Apr 2016 2131