Caz incredibil. O femeie își folosea copiii pentru filme pornografice. Imaginile erau trimise cetățenilor străini, contra unor sume de bani

Astăzi, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat o percheziție, în municipiul București, la locuința unei femei,  de 28 de ani, bănuită de pornografie infantilă prin sisteme informatice și viol.

Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit faptul că aceasta ar fi realizat spectacole pornografice cu cei doi copii minori ai săi, unor cetățeni străini, contra unor sume de bani. Activitatea infracționala ar fi fost transmisă, live prin internet, pe diferite canale de comunicare.

„În urma percheziției, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 4 HDD -uri, 2 telefoane mobile, 6 stick-uri, 3 SIM-uri și diverse înscrisuri (transferuri bancare, scrisori etc.).

Persoana în cauză a fost condusă, în baza mandatului de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea audierii și a dispunerii măsurilor legale” - au transmis reprezentanții Poliției Române. 

UPDATE. Oficial de la DIICOT

La data de 16.05.2019, procurorii DI.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore  a inculpatei  H.L.R, în vârstă de 28 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.

Potrivit DIICOT, în fapt s-a reținut că, în perioada 10.09.2017 -  14.10.2017, inculpata H.L.R., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite prin intermediul unei aplicații informatice unui cetățean american, a întreținut acte sexuale orale cu fiii săi minori în vârstă de 3 ani și respectiv 7 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpata H.L.R. a produs și a pus la dispoziția cetățeanului american, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu fiii săi minori, în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 HDD -uri, 2 telefoane mobile, 6 stick-uri, 3 SIM-uri și diverse înscrisuri (transferuri bancare, scrisori etc.).

 În cursul zilei de astăzi inculpata H.L.R. urmează să fie prezentată  Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

„Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice.


Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpata beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” - au mai transmis procurorii DIICOT.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 559

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 549

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 744

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 239

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 507

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 504

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 486

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 364

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 248

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 523

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 268

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1265

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 612

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 611

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 487