Caz șocant. Copil de șapte ani umilit de mai mulți colegi în curtea unei grădinițe. Minorii au filmat totul

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui copil care ar fi fost umilit în curtea unei grădinițe din satul Borlești, Comuna Merișani, județul Argeș, pus să mănânce urzici, melci și să lingă pantofi. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.
 
Potrivit unui comunicat transmis de AVocatul Poporului, portalul de știri www.romaniatv.net a prezentat, în 30 mai 2018, reportajul ”Copil de 7 ani, umilit în curtea unei grădinițe: A fost lovit, pus să mănânce urzici și melci și să lingă pantofi”, în care a relatat cazul copilului de 7 ani, care a pătruns în curtea grădiniței pentru a-și recupera mingea, unde a fost agresat și umilit de alți cinci copii, fiind forțat să mănânce urzici și un melc.

Trei dintre agresori sunt colegi cu victima, frecventând cursurile Școlii Gimnaziale Merișani, iar unul dintre ei este în grija unor localnici, mama acestuia fiind plecată în străinătate. Agresorii au filmat incidentul, imaginile fiind prezente în mediul online. De asemenea, se precizează că purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a declarat pentru MEDIAFAX că a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru lovire.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Minorii acuzați că ar fi agresat sexual o copilă în curtea unui liceu, internați într-un centru educativ

26 Mar 2024 750

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 662

Un bărbat și o femeie reținuți după ce și-ar fi agresat copiii de 5 și 3 ani

27 Oct 2023 929

Conflict într-o familie din Pitești! Implicat și un copil

24 Sep 2023 778

Update. Surse - fiul unui fost procuror DIICOT. Știri Constanța Conflict între un copil și un tânăr, în Constanța. Oficial de la Poliție

23 Sep 2023 1752

Copil agresat într-un parc din orașul Măgurele. Polițiștii au deschis o anchetă

25 Aug 2023 741

Șocant! Copil de 11 ani dus cu forța pe câmp și agresat de un adolescent. Suspectul a ajuns după gratii

18 May 2023 1315

UPDATE Caz șocant în Ilfov! Copil de cinci ani ținut ostatic în casă de propriul tată. Suspectul amenință că va ucide fetița și se va sinucide

05 May 2023 1396

Caz șocant într-un liceu! Profesoară atacată cu un cuțit, de un elev, în timpul orei

05 Apr 2023 1527

La incident a fost prezent și un copil Scandal în Lumina! Motivul pentru care o femeie a avut nevoie de ajutorul Poliției

05 Jan 2023 3874

Final de proces în cazul mămicii din Constanța care s-a filmat în timp ce își agresa fiica de doi ani!

30 Oct 2022 1220

Constanța Dosar penal pe numele unei femei surprinse cu copilul înfășurat în prosop pe stradă. Ce au stabilit anchetatorii (VIDEO)

05 Oct 2022 2114

Scandal la un Spitalul de Pediatrie! Un agent de pază, agresat de tatăl unui copil. De ce a recurs la acest gest

04 Sep 2022 1313

Judecătorii s-au pronunțat în dosarul mămicii din Constanța care s-a filmat când își agresa fiica de doi ani!

20 Apr 2022 1119

Caz șocant la Iași Un copil de doi ani și jumătate, în stare gravă după ce ar fi fost agresat de părinți

02 Feb 2022 1412