Caz șocant în județul Vaslui. Un bărbat a fost reținut fiind suspectat că a violat un octogenar. Suspectul este recidivist

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din comuna Soleşti a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi violat un octogenar, au informat luni reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui citați de Agerpres.ro
 
Potrivit sursei menţionate, fapta s-ar fi produs în cursul zilei de vineri, când cei doi bărbaţi au consumat împreună băuturi alcoolice în casa victimei, după care între ei a izbucnit un conflict, iar bătrânul a fost obligat să întreţină raporturi sexuale.
 

"Plângerea la numărul de urgenţă 112 s-a înregistrat duminică seara, dar fapta s-ar fi produs în cursul zilei de vineri. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de viol. Bărbatul de 54 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Vaslui cu propunere de arestare preventivă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

 
Bărbatul agresat a suferit leziuni grave, el fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru îngrijiri medicale.
 
Conform IPJ, suspectul este recidivist şi a fost eliberat în urmă cu câteva luni din închisoare.

Sursa: Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Tânăr reținut pentru viol după ce a lăsat o fată de 13 ani însărcinată (VIDEO)

17 Apr 2024 790

Caz șocant în județul Constanța! Fetiță violată timp de patru ani de tatăl vitreg! Suspectul, reținut

12 Apr 2024 695

Poliția RomânăDCCO - viol asupra unui minor și pornografie infantilă.

05 Apr 2024 299

Un fugar român condamnat pentru violarea unei fete de 13 ani a fost prins în Italia

31 Mar 2024 603

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 640

Justiție Constanța Un bărbat din Egipt ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian. A fost trimis în judecată

28 Mar 2024 618

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 2472

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 917

Știri Constanța Bărbat condamnat pentru act sexual cu un minor. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

22 Mar 2024 695

Sâmbătă, 30 martie 2024, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”Constanța ne încântă cu spectacolul „Ma dame”

20 Mar 2024 653

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 613

Bărbat din Reșița cercetat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă minoră. Aceasta a și dat naștere unui copil, în urma actului

14 Mar 2024 553

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 918

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 660

Sentință definitivă! Pedeapsă micșorată pentru americanul care ar fi violat doi tineri din Medgidia! Aproape 17 ani de închisoare

19 Feb 2024 954