Caz șocant la liceu. Un elev este suspectat că și-a amenințat cu cuțitul un coleg. A fost întocmit dosar penal

Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal după ce a intrat în curtea unui liceu din municipiul Bistriţa cu un cuţit şi a ameninţat un coleg cu acte de violenţă, potrivit buletinului de presă remis joi de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres.ro

Incidentul s-a petrecut miercuri, în timpul unei pauze, elevul de 18 ani ameninţând cu cuţitul un coleg mai mic, în vârstă de 16 ani.

"Pe fondul unui conflict mai vechi, tânărul de 18 ani a intrat în curtea şcolii, a scos cuţitul tip briceag, pe care îl avea ascuns în buzunarul de la pantaloni, şi a început să îl ameninţe pe colegul său cu acte de violenţă. Acest cuţit are o lungime de 18 cm şi reprezintă, conform prevederilor legale în vigoare, un obiect interzis la purtare, ca urmare jandarmii au fost solicitaţi să intervină de către reprezentantul firmei de pază care asigura ordinea în incinta liceului", se precizează în comunicatul IJJ.


Un echipaj de Jandarmerie din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa s-a deplasat la faţa locului, unde au fost identificate persoanele implicate în conflict şi au fost întocmite actele de sesizare pentru infracţiunile de ameninţare şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările în acest caz vor fi continuate de către poliţişti. 

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 785

Profesorul de la Liceul Lucian Blaga din București, acuzat că avea o idilă cu o elevă, arestat preventiv

13 Apr 2024 626

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 493

Elevul român, cel mai bun matematician din lume, a mai obținut un succes

07 Apr 2024 1226

Un elev din Bucureşti a fost înjunghiat de un alt tânăr, în urma unui confict

03 Apr 2024 500

Oportunitate de angajare în SRI! 31 martie, ultima zi pentru înscriere! Vizați, elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

30 Mar 2024 1304

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 627

Centrul Militar Zonal Constanța Calificare la etapa națională a Olimpiadei de informatică aplicată (FOTO)

16 Mar 2024 599

UPDATE. Accident rutier în Tulcea. Doi elevi răniți în urma impactului dintre un autoturism și un microbuz școlar

15 Mar 2024 595

UPDATE Galați 100 de elevi și profesori evacuați după ce un elev de clasa a VIII-a a adus un obuz la școală (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 868

Ministerul Educației a dispus efectuarea unei cercetări în cazul abuzului sexual asupra unui elev de la școala din București

05 Mar 2024 487

Directoarea școlii, unde un elev ar fi fost abuzat sexual, a demisionat

05 Mar 2024 539

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 662

Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a susțin mâine prima probă scrisă din cadrul simulării examenului de bacalaureat

03 Mar 2024 758

Un elev de la Colegiul “Mircea cel Bătrân” Constanța, a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională Interdisciplinară Științele Pământului (FOTO)

24 Feb 2024 1363