Caz șocant. O fată de 10 ani, dezbrăcată și legată de un stîlp. Incredibil cine sunt cei care au legat minora

O minoră de 10 ani, din Iaşi, a fost găsită legată de stâlpul casei şi dezbrăcată, de către agenţi ai Poliţiei Locale, care au sesizat Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), informează realitateadeiasi.net. 
 
 Potrivit sursei citate, reprezentanţii Poliţiei Locale Iaşi i-au alertat pe cei ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) cu privire la faptul că o minoră cu dizabilităţi psihice ar fi fost ţinută de către părinţi dezbrăcată şi legată de un stâlp al casei, în zona Cicoarei.
 

"Poliţia a fost sesizată de agenţi ai Poliţiei Locale cu privire la faptul că o minoră de 10 ani era dezbrăcată şi legată cu un material textil de stâlpul casei respective, casa fiind făcută din cartoane, puţin lemn şi nişte material textil. Familia locuieşte acolo de la începutul lunii februarie 2018, iar mama spune că minora are probleme psihice şi, pentru a nu risca să fugă în pădure sau să iasă pe stradă şi să fie accidentată de maşini, când pleacă după apă, o leagă cu un batic de un stâlp", au precizat reprezentanţii IPJ Iaşi.

 
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 565

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 847

Farul Constanța Dorința împlinită! Micuța Miruna, suporter înfocat, a primit tricoul lui Constantin Budescu (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 1090

Farul Constanța Imagine de senzație cu o fetiță, la partida cu CFR Cluj. „Mamaie, ai grijă de păpușile mele, sunt la meci!“

03 Mar 2024 1314

Editorial! Copiii ar trebui să fie în siguranță în școală și alături de profesori! Cazurile șocante de săptămâna asta ce demontează această teorie

16 Feb 2024 904

Caz șocant în București! Un instructor de înot, suspectat că ar fi violat o fetiță de 7 ani

14 Feb 2024 789

Intervenție inedită în Eforie, județul Constanța (FOTO)

04 Feb 2024 709

Cisiordania O fetiţă palestiniană în vârstă de 3 ani, ucisă în timpul unui atac

07 Jan 2024 855

Poliția Capitalei, în alertă! O fetiță de 5 ani a căzut de la etajul 5

16 Dec 2023 783

Supriză pentru o fetiță din localitatea Sinoe din partea polițiștilor IPJ Constanța (GALERIE FOTO)

12 Dec 2023 1185

O fetiță s-a pierdut de părinți într-un centru comercial din Constanța. Polițiștii, chemați în ajutor

03 Dec 2023 2442

Fetiță de 7 ani, implicată într-un accident rutier la Eforie Nord

03 Dec 2023 1109

Accident rutier pe bulevardul Tomis în apropierea Spitalului Județean Constanța! O fetiță din Ucraina, lovită de autobuz (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2023 4090

UPDATE. Accident rutier în județul Harghita. Cinci victime printre care și un copil, rănite

26 Oct 2023 773

Caz șocant în București! Fetiță de 13 ani, violată de un tânăr cunoscut prin intermediul unei aplicaţii online de dating

21 Oct 2023 1211