Caz șocant. O pacientă a unui centru de persoane cu handicap ar fi fost violată de un bărbat internat la aceeaşi unitate. Polițiștii au întocmit dosar penal

Poliţiştii prahoveni au deschis un dosar penal pentru viol, după ce o angajată a unui centru pentru persoane adulte cu handicap a sesizat faptul că una dintre paciente ar fi fost agresată sexual de un bărbat internat la aceeaşi unitate, informează Agerpres.ro
 
Potrivit datelor furnizate, luni, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, poliţiştii au fost sesizaţi, în data de 2 iunie, de o angajată a unui centru din oraşul Urlaţi destinat persoanelor adulte cu handicap cu privire la o presupusă faptă de viol.
 
Fapta ar fi avut loc în ziua de 1 iunie, atât victima, cât şi agresorul fiind pacienţi ai unităţii respective, a precizat sursa citată.
 
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru viol, urmând ca ancheta să stabilească dacă fapta se confirmă şi în ce împrejurări ar fi fost comisă.

Sursa: Agerpres.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sămbătă, spectacolul „Ma dame”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

28 Mar 2024 457

Justiție Constanța Un bărbat din Egipt ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian. A fost trimis în judecată

28 Mar 2024 445

Femeie din Tulcea acuzată de viol asupra unui minor! Cazul ajunge la Constanța

27 Mar 2024 480

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 688

Știri Constanța Bărbat condamnat pentru act sexual cu un minor. Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă

22 Mar 2024 586

Sâmbătă, 30 martie 2024, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”Constanța ne încântă cu spectacolul „Ma dame”

20 Mar 2024 564

Constanța Doi bărbați condamnați definitiv la închisoare cu executare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

15 Mar 2024 524

Bărbat din Reșița cercetat pentru că și-ar fi violat fiica vitregă minoră. Aceasta a și dat naștere unui copil, în urma actului

14 Mar 2024 494

Caz șocant în județul Brașov! Bărbat, suspectat că și-ar fi violat de mai multe ori nepoata de 5 ani

09 Mar 2024 846

Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

04 Mar 2024 585

Sentință definitivă! Pedeapsă micșorată pentru americanul care ar fi violat doi tineri din Medgidia! Aproape 17 ani de închisoare

19 Feb 2024 892

Caz șocant în București! O fată de 14 ani, agresată sexual de profesorul meditator, în vârstă de 68 de ani

17 Feb 2024 915

Editorial! Copiii ar trebui să fie în siguranță în școală și alături de profesori! Cazurile șocante de săptămâna asta ce demontează această teorie

16 Feb 2024 904

Caz șocant în București! Un instructor de înot, suspectat că ar fi violat o fetiță de 7 ani

14 Feb 2024 789

Știri Constanța azi Tânăr reținut pentru act sexual cu un minor și viol asupra unui minor! Date oficiale

02 Feb 2024 700