CCR discută sesizările la ordonanţa de urgenţă privind plagiatul

Curtea Constituţională dezbate miercuri două sesizări privind OUG pe tema doctoratelor şi a plagiatelor, una depusă de Guvern, iar alta de parlamentarii PNL, în care sunt ridicate probleme de constituţionalitate cu privire la modul în care legea a fost adoptată în Parlament, precum şi de prevederile modificate de Legislativ faţă de forma Executivului, informează România TV.

Contestaţiile au fost depuse în luna octombrie, după adoptarea legii de către Parlament. Textul OUG a fost modificat de parlamentari în două rânduri: o dată după ce Ordonanţa a ajuns în Parlament, iar a doua oară după ce preşedintele Klaus Iohannis a retrimis-o spre reexaminare celor două Camere.

Liberalii au anunţat că sesizarea lor ţine de nerespectarea regulamentului la adoptarea în plen a OUG, a precizat în octombrie liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu.

Senatorii au respins, în octombrie, cu 90 de voturi ”pentru”, 12 voturi ”împotrivă” şi şase abţineri, cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că decizia Senatului "riscă să afecteze" verificarea imparţială a acuzaţiilor în aceste cazuri şi consideră că graba senatorilor de a opera modificări, fără dezbateri, este "suspectă".

"În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă", a scris preşedintele, într-un mesaj pe Facebook.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, tot după votul din Senat, că regretă decizia pe care a luat-o Parlamentul în privinţa modului în care se tratează plagiatele, dar şi demisia lui Viorel Barbu de la conducerea CNATDCU, despre care a afirmat că este un profesionist care şi-a dovedit verticalitatea, neutralitatea şi profesionalismul în modul în care a condus această instituţie, afirmând că va face tot ceea ce este posibil pentru ca mediul universitar să fie ferit de imaginea plagiatului şi a imposturii în cercetare.

Forma adoptată iniţial de Parlament a fost criticată de preşedintele Klaus Iohannis, care a retrimis proiectul la reexaminare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Constituţională a României (CCR) Proiectul de lege care permite devansarea alegerii preşedintelui României este constituțional

20 Mar 2024 370

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

OUG 21/2024 privind comasarea alegerilor ajunge la CCR! Decizie de ultimă oră a ÎCCJ

19 Mar 2024 625

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 449

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Eco Sud pierde procesul cu Iridex Group Salubrizare CCR sesizată în litigiul privind achiziția serviciilor de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța!

06 Feb 2024 973

USR și Forța Dreptei nu sunt de acord cu actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor. Sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală

21 Dec 2023 691

USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

20 Dec 2023 762

Legea care permite subconcesionarea bunurilor publice ale statului prin atribuire directă atacată de către USR şi Forţa Dreptei

16 Dec 2023 878

CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis pe legea privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare

13 Dec 2023 794

CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis privind legea referitoare la mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ

13 Dec 2023 684

Iohannis a promulgat legea privind personalul Curţii Constituţionale

05 Dec 2023 686

Curtea Constituțională a României, sesizată la cererea unui om de afaceri din Constanța

29 Nov 2023 949

Premierul Marcel Ciolacu Prin „atacul ipocrit" la Curtea Constituțională statul a pierdut sume în jur de 1 miliard de lei

07 Oct 2023 884

CCR Dispoziţiile referitoare la interdicţia cumulului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă

05 Oct 2023 790