CCR Legea care modifică ordonanța privind salarizarea, constituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, astăzi, că este constituțională legea care modifică ordonanța privind salarizarea bugetarilor, după ce a respins sesizările formulate de PNL și de Guvern.

Cele două sesizări au fost conexate în același dosar iar în urma dezbaterilor au fost respinse excepțiile ridicate.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

Guvernul și 65 de deputați liberali au formulat câte o obiecție de neconstituționalitate referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%.

Premierul Dacian Cioloș preciza, după adoptarea actului normativ, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituționalitate. „Această solicitare de control de constituționalitate vizează doar legea care modifică ordonanța de urgență și nu ordonanța de urgență ca atare", explica Cioloș pe 8 noiembrie.

Pe 9 noiembrie, și grupul PNL din Camera Deputaților a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea acestei legi.

„PNL nu poate ignora faptul că votul exprimat în plenul Camerei Deputaților nu a fost dat în conformitate cu prevederile regulamentare și că încalcă jurisprudența constituțională", afirma, la acea dată, liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu.

Potrivit liberalilor, prin adoptarea acestei legi se încalcă principiul bicameralismului consacrat prin jurisprudența constituțională, în sensul că amendamentele de la Camera Deputaților vin să modifice conținutul reglementării și generează o configurație "semnificativ deosebită" a actului normativ față de forma aprobată în Senat.

PNL a invocat încălcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei, conform căruia un raport adoptat de o comisie permanentă a acestui for trebuie distribuit la caseta electronică a parlamentarilor cu cel puțin cinci zile înainte de dezbaterea în plen.


Grupul parlamentar al deputaților PNL a contestat adoptarea OUG 20/2016 și a celorlalte proiecte aprobate în ședința de plen din 7 noiembrie, pe motiv că votul a fost fraudat, însă Biroul permanent a respins contestația.

Ulterior, liberalii au anunțat că fac plângere în justiție pe numele celor care au condus ședința de plen de atunci și au sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016.

"Potrivit actualei structuri a Camerei Deputaților, cvorumul legal de ședință este de 177 de deputați, condiție care nu a fost întrunită nici la deschiderea ședinței de dezbateri (cităm din declarația președintelui Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache: 'din totalul celor 353 de deputați, și-au înregistrat prezența 152 de deputați'), nici la începutul ședinței de vot final, conform înregistrărilor video captate de sistemul audio-video propriu al Camerei Deputaților", precizau liberalii.

Sursa foto: ccr.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Constituţională a României (CCR) Proiectul de lege care permite devansarea alegerii preşedintelui României este constituțional

20 Mar 2024 368

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

OUG 21/2024 privind comasarea alegerilor ajunge la CCR! Decizie de ultimă oră a ÎCCJ

19 Mar 2024 619

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 448

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 482

Eco Sud pierde procesul cu Iridex Group Salubrizare CCR sesizată în litigiul privind achiziția serviciilor de salubrizare a deșeurilor municipale din județul Constanța!

06 Feb 2024 971

USR și Forța Dreptei nu sunt de acord cu actul normativ adoptat de Camera Deputaţilor. Sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii prin care sunt dezincriminate anumite fapte de evaziune fiscală

21 Dec 2023 691

USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

20 Dec 2023 762

Legea care permite subconcesionarea bunurilor publice ale statului prin atribuire directă atacată de către USR şi Forţa Dreptei

16 Dec 2023 878

CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis pe legea privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare

13 Dec 2023 794

CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis privind legea referitoare la mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ

13 Dec 2023 684

Iohannis a promulgat legea privind personalul Curţii Constituţionale

05 Dec 2023 684

Curtea Constituțională a României, sesizată la cererea unui om de afaceri din Constanța

29 Nov 2023 947

Premierul Marcel Ciolacu Prin „atacul ipocrit" la Curtea Constituțională statul a pierdut sume în jur de 1 miliard de lei

07 Oct 2023 883

CCR Dispoziţiile referitoare la interdicţia cumulului pensiei cu salariul contravin dreptului fundamental la muncă

05 Oct 2023 790