Ce a cerut Ministerul Educaţiei de la comisiile de Bacalaureat

Conducerea Ministerului Educației a solicitat vineri, într-o videoconferință, comisiilor județene de Bacalaureat să ia toate măsurile impuse de metodologia în vigoare, astfel încât toate centrele în care vor fi susținute probele să fie pregătite pentru a primi candidați în cele mai bune condiții.

Potrivit unui comunicat, în cadrul videoconferinței s-a pus accentul pe măsurile de transmitere a subiectelor de la Consiliul Națională de Evaluare și Examinare către centrele de examen, corectitudinea supravegherii în centre, inclusiv prin sistemele video, precum și pe prevenirea oricăror disfuncționalități în organizarea și desfășurarea Bacalaureatului.

"Am transmis tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea acestor examene să depună toate eforturile pentru a asigura condiții optime pentru elevii care susțin Bacalaureatul. Este esențial ca elevii să beneficieze de un mediu propice și corect în care să-și pună în valoare cunoștințele. Accentul trebuie să cadă pe responsabilizarea tuturor celor implicați, începând cu comisia națională și comisiile județene și terminând cu personalul din centrele de examen și evaluare", a declarat ministrul Adrian Curaj, citat în comunicat.

În acest sens, Ministerul Educației va organiza duminică o nouă videoconferință la care vor fi prezenți membrii comisiilor județene de Bacalaureat și cadrele didactice propuse să ocupe funcțiile de președinte în centrele de examen și centrele zonale de evaluare.

Cu același prilej, în concordanță cu prevederile metodologiei, vor fi desemnați prin extragere aleatorie profesorii din învățământul preuniversitar care vor activa ca președinți ai comisiilor, în centrele în care aceste posturi nu au fost ocupate de cadre didactice din învățământul superior.

"Pentru prima dată Ministerul Educației organizează această instruire cu președinții comisiilor. Le vom explica în detaliu atribuțiile și responsabilitățile, precum și rolul important pe care îl îndeplinesc în organizarea și desfășurarea examenului la standarde înalte de corectitudine și exigență", a declarat secretarul de stat Monica Anisie, conform aceluiași comunicat.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, secretarul de stat Monica Cristina Anisie și reprezentanți ai MENCS și ai Centrului Național de Evaluare și Examinare au susținut vineri o videoconferință cu inspectorii școlari generali și reprezentanții inspectoratelor școlare județene care, conform metodologiei de examen, fac parte din comisiile județene pentru Evaluare Națională și Bacalaureat.

"Subiectele discutate au vizat organizarea procesului de depunere și evaluare a contestațiilor la probele susținute de elevii clasei a VIII-a, precum și desfășurarea probelor scrise din sesiunea iunie — iulie 2016 a examenului de Bacalaureat, care încep luni, 3 iulie, cu testul de Limba și literatura română. Referitor la Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a, cei doi demnitari au subliniat necesitatea respectării, de toate cele 17 centre regionale de evaluare, a termenelor prevăzute de metodologie în materie de preluare și gestionare a lucrărilor contestate", se arată în același comunicat de presă.

Sursa foto: www.pressalert.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

REZULTATE BACALAUREAT 2023 Au fost publicate rezultatele finale ale examenului național

07 Jul 2023 940

În premieră pentru învățământul românesc Rezultatele la examenele naționale nu vor mai apărea cu numele candidatului

17 Jun 2020 2541

Vă mai amintiţi? Comemorare. Andreea Diana Oaida, tânăra care a murit în cumplitul accident de la Mihai Viteazu, ar fi împlinit 20 de ani

23 Aug 2017 10155

Rata de participare la a doua probă a bacalaureatului a fost 96%. Cei mai mulţi candidaţi eliminaţi pentru fraudă sunt din judeţul Constanţa

29 Jun 2017 2317

96,62% rata de participare la proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat,

26 Jun 2017 2207

„Bacalaureat", de Cristian Mungiu, la Zilele Cinematografiei Europene Contemporane de la Milano

10 Feb 2017 1876

Cand sunt programate simulările Evaluării Naţionale şi Bacaluareatului

07 Jan 2017 3091

Consiliul Judeţean Constanţa angajează. Eşti interesat?

27 Sep 2016 3583

Primăria Saligny angajează referent

14 Sep 2016 2511

Doar 26% dintre elevii constănţeni au luat Bacul în sesiunea a doua

01 Sep 2016 2310

Elevii cu 10 pe linie la bacalaureat primesc bani de la Guvern

31 Aug 2016 2410

Doar trei constănţeni cu medii mai mari de 8 Iată rezultatele la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016!

30 Aug 2016 3037

Cea mai mare medie la Constanţa - 8,43 Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016, afişate

29 Aug 2016 3093

Bacalaureat2016 26 de candidați au fost eliminați din sală

26 Aug 2016 1719

Bacalaureat 2016 Peste 5.000 de candidați nu s-au prezentat la proba de profil

24 Aug 2016 1707