Ce a declarat ministrul Ana Birchall despre sinuciderea bărbatului suspectat că a ucis un polițist în misiune

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat, luni, că i-a solicitat directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) să demareze o cercetare pentru a afla circumstanțele în care criminalul polițistului din Timiș s-a sinucis în Penitenciarul din Timișoara, informează Realitatea.net. 

"Am fost informată azi-dimineață (luni dimineață -n.r.), la prima oră, de către directorul ANP și am solicitat să facă o cercetare și să mă informeze. După cum știți, există și o cercetare oficială a organelor de cercetare penală. Am solicitat directorului ANP să facă o cercetare și să mă informeze asupra tuturor împrejurărilor care au condus la această situație și măsurile care se impun. Este un eveniment regretabil, trist, când își ia viața un om, indiferent cum se numește și unde a condus și cum a condus, eu vreau să transmit condoleanțe și familiei polițistului, și familiei acestui om. Pe mine mă interesează să știu cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, în ce împrejurări și ce măsuri se impun", a declarat Ana Birchall, la sediul PSD.


Marcel Ionel Lepa, bărbatul care a ucis un polițist în urmă cu o săptămână s-a sinucis, luni dimineața, în Penitenciarul Popa Șapcă din Timișoara. Reprezentanții Ambulanței au încercat să îl resusciteze, însă fără succes.

Bărbatul era închis singur în celulă și se afla în carantină.

Realitatea.net. 
Sursa foto: cdep.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ana Birchall se alătură echipei Nuclearelectrica. Ce funcție va îndeplini

27 Jan 2022 1605

Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, declarații după achitarea lui Radu Mazăre

20 Jan 2021 4271

Klaus Iohannis a promulgat Legea de abrogare a recursului compensatoriu! Ce spune Ana Birchall, fostul ministru al Justiției

19 Dec 2019 1423

Ana Birchall - „Ghiciţi cine mă atacă! Nimeni altul decât Radu Mazăre, cel mai cinstit edil pe care l-a avut vreodată România!“

05 Dec 2019 1858

Ana Birchall despre Radu Mazăre

04 Dec 2019 2484

UPDATE Ana Birchall, Cozmin Gușă și primarul Bacăului, excluși din PSD. Declarații

12 Nov 2019 2310

Mandatul de ministru al Justiţiei, preluat de ​Cătălin Predoiu

05 Nov 2019 1937

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, va participa la Consiliul JAI

07 Oct 2019 1817

Viorica Dăncilă, mesaj pentru Klaus Iohannis. Ce i-a transmis aceasta preşedintelui României

03 Oct 2019 1630

Ministrul Justiției, Ana Birchall, nu este de acord cu modificărilor propuse pentru secretizarea averilor magistraților

03 Oct 2019 1542

Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege pentru graţiere

28 Aug 2019 1672

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 1624

Ședință CExN PSD Noi propuneri la ministerele de Justiție, Educație și Afaceri Interne

23 Aug 2019 2087

Doi candidați s-au retras din cursa pentru o funcție de procuror european din partea României

09 Jul 2019 1672

ÎCCJ sesizează Ministerul Justiţiei în cazul Radu Mazăre. Este vizat dosarul locuinţelor sociale!

25 Jun 2019 2340