Ce a transmis Principesa Elena după incidentul în care a fost implicat fiul său, Nicolae la locuinţa Regelui Mihai

După incidentul în care a fost implicat principele Nicolae care a mers în Elveţia să-şi viziteze bunicul care este în stare foarte gravă, mama acestuia, Alteța Sa Regală Principesa Elena a transmis o scrisoare deschisă: 

"Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai.
 
I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.
 
La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.
 
Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator" - se arată în scrisoarea Principesei Elena. 
 
Reamintim că, în seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale.
 
Dl Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.
 
La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.
 

Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.
 
Casa Majestății Sale a înaintat o plângere la poliția elvețiană

Sursa foto: Casa Regală a României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vernisajul expoziției omagiale „120 de ani de la nașterea Principelui Nicolae”, la bordul fregatei „Mărășești” (GALERIE FOTO)

24 Oct 2023 727

Muzeul Cotroceni, expoziție de mare clasă despre Principele Nicolae al României!

31 Jul 2023 928

LIVE VIDEO-TEXT Nicolae al României, prezent la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân” din Constanța (GALERIE FOTO)

10 May 2022 3087

Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, vizită la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanța

06 May 2022 3053

Principele Nicolae al României ”Regele Mihai, bunicul meu, ne ocrotește”. Ce veste a anunțat oficial Alteța Sa

08 Nov 2020 2845

#Dobrogeadigitală – „Analele Dobrogei”, anul IX, vol. II, 1928 Dobrogea altui secol. Regina Maria și principele Nicolae, în vacanță la „Cuibul singuratic”

30 Jun 2020 3844

Vizita Majestății Sale Margareta, la MApN S-a discutat despre proiectele care se vor dezvolta cu Casa Regală

02 Mar 2020 1806

Fostul principe Nicolae și-a recunoscut copilul. Testul de paternitate a ieșit pozitiv

27 May 2019 1997

Ce cuplu celebru a fost împreună cu Simona Halep într-un club din capitală

08 Oct 2018 2669

Cine lipsește de lângă principele Nicolae în cea mai frumoasă zi din viața lui

30 Sep 2018 2844

Ce delicii dulci vor avea invitații la nunta principelui Nicolae. Cum arată desertul principal

30 Sep 2018 1794

Nunta fostului principe Nicolae. Un general constănţean, printre cei care coordonează evenimentul

30 Sep 2018 3286

Nuntă regală în România. Fostul Principe Nicolae se cunună religios cu Alina Binder. Unde are loc evenimentul şi cine participă

30 Sep 2018 3569

Nunta Principelui Nicolae, pe ultima sută de metri. Ce personalităţi sunt pe lista invitaţilor

29 Sep 2018 3327

Pregătiri în toi pentru nunta fostului principe Nicolae. Familia Regală nu şi-a anunţat participarea

17 Sep 2018 2089