Ce au constatat cei peste o sută de poliţişti, în cadrul raziei ample, din municipiul Constanţa

Potrivit IPJ Constanța, La data de 27 octombrie a.c., în intervalul orar 03.00-11.00, Poliția Municipiului Constanța a desfășurat o razie pe linia prevenirii infracțiunilor de tâlhărie, furt, tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a combaterii infracțiunilor privind siguranța circulației pe drumurile publice.
 
Peste 100 de polițiști din cadrul celor 5 secții urbane, două secții rurale și Biroului Rutier, aflate în subordinea Politiei Municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Rutier și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi și Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
 
 Polițiștii constănțeni au acționat în 82 de locuri și medii, dintre care amintim 38 de localuri publice, 11 piețe, 7 parcuri și alte 26 de locații, legitimând un număr de 629 de persoane. Totodată au fost controlate în trafic un număr de 405 autovehicule.
 
 Au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale (50 la Legea 61/1991, 12 la Legea 12/1990, 11 la Legea 333/2003, 10 la OUG 97/2005, una la Legea 15/2016 și 77 la Codul Rutier), valoarea totală fiind de 69.329 lei. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri cu o valoare de 1.920 lei (pachete cu țigarete și diverse articole de vestimentație).
 
 Polițiștii constănțeni au constatat 11 infracțiuni, au reținut 6 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

 În cadrul raziei exercutate a fost depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism Opel Vectra neînmatriculat, pe DN 2A, în localitatea Dorobanțu, județul Constnața, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (respectiv 0,73 mg/l alcool în aer expirat).

 Persoana în cauză a fost reținută de lucrătorii de poliție pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.
 
Totodată, un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, a condus un autoturism Ford Ka, pe șoseaua Constanței, în localitatea Cumpăna, județul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (respectiv 1,01 mg/l alcool în aer expirat).
 

Și acest bărbat a fost reținut de lucrătorii de poliție pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi:

Razie amplă, în municipiul Constanţa, în această noapte. Peste o sută de poliţişti. Ce caută oamenii legii. De cine sunt sprijiniţi în acţiune (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 627

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 517

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 519

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 421

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 488

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 440

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 474

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 462

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 474

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 580

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Constatări

04 Apr 2024 721

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate amenzi de peste 100.000 de lei

01 Apr 2024 447

Acțiune de control a polițiștilor IPJ Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Mar 2024 611

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 501

Acțiuni ale polițiștilor în municipiul și județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

21 Mar 2024 599