Ce-i răspunde Laurenţiu Mironescu lui Radu Mazăre în urma unei emisiuni de la Antena3

„Bun, deci … Am înțeles că aseară, (NR-postarea este datată 11 mai a.c.) invitat la o emisiune pe A3, postul de televiziune și nu autostrada, cel mai pastelat primar al universului cosmic, Radu Bonduelle Robin Hood Mazăre, fostul meu coleg de Institut de marină, a făcut oarece considerațiuni care mă privesc, fiind vorba de tatăl meu.
 
Așadar, la emisiunea cu pricina, dezbătându-se cu foc stenograma unei convorbiri telefonice între mine și Mircea Băsescu pe subiectul unor semipreparate de pui, stenogramă care NU se află la dosarul fabricat în care mă aflu și a cărei scăpare în presă a avut ca unic scop manipularea emoțională a publicului avid de politicieni faultați … domnul primar formulează, după cum urmează … Băsescu, securist de la Anvers, Mironescu, fiul unui securist la Istanbul, ăștia sunt sistemul vechi cu care mă lupt eu și de care vreau scăpat portul …
 
N-am văzut emisiunea, dar mărturisesc, aș fi putut face ceva eforturi s-o văd, da’ n-am vrut să îmi stric seara … aș vrea să fac anumite precizări:
 
1. Domnul primar pastelat și suspendat își dorește controlul portului Constanța. Foarte bine, așa să facă … dar, dacă-l obține, ceea ce sper să nu se întâmple, sper să i se furnizeze de undeva resursa să realizeze că Portul maritim Constanța înseamnă o imensă responsabilitate, al cărei management presupune orice dar nu ceea ce a arătat până acum în calitate de primar.
Atât eu cât și o mare parte a celor care se opun transferului gratuit al acțiunilor către primărie o facem la nivel de principiu, cunoscând conceptul logistic al prezentului, și nu neapărat pentru că individualizăm primăria cu Mazăre … deși, modul lui de comportament, modul de exprimare și, în general tot orizontul ăsta care-l învăluie sunt motive de îngrijorare pentru orice business care se dorește transparent și pe termen lung.
Dealtfel, toată această șarjă agresivă asupra unor persoane care angajează oameni care muncesc de dimineață până noapte și generează profit fără ajutorul statului român, nedeprins cu sprijinul sectorului privat precum multe din statele Europei, folosind minciuni cu tarife și costuri pe care nu le stăpânește, îndreptățesc, o dată în plus, reticența cu care este privit domnul primar autosuspendat.
 
2. Tatăl meu nu a fost securist. Tatăl meu a fost un comandant foarte, foarte bun și pasionat de meserie, un om al cărui nume spune ceva încă celor care au prins flota Navrom și care, la un moment dat a ajuns reprezentantul companiei la Istanbul … după ce, cu câțiva ani în urmă, refuzase același post la Londra, ocupat ulterior de domnul Beziris și apoi de Adi Stoica. Dacă tot a fost vehiculat acest gen de generalizări despre apartenența la categoria turnătorilor a celor care au lucrat pe afară în vremea lui Ceașcă, o să mă mobilizez să caut pe la CNSAS cele de cuviință …
 
2′. Mi-aș dori să-l poată scoată pe tatăl meu din port … din păcate, singurul loc de unde poate să-l scoată este din cimitir … de fapt, nici nu m-ar mira dacă m-aș duce cândva la mormânt și, în loc, aș găsi alt locatar, sau poate vreun mol, ceva, vreo parcare …
 
3. Eu nu fac nicio trimitere la parcursul penal al domnului Mazăre … în definitiv, după ce am fost călcat în picioare de niște domni așa denumiți procurori, mă feresc să judec pe cineva, fiecare are meciul lui, unii ies din teren, alții intră … nu mă interesează retrocedări, abuzuri, ANI, mangle sau panseluțe … îi doresc să se vindece de toate și să iasă nevinovat și neatins și același monument de moralitate pe care-l știm …”
 

Întreg materialul poate fi accesat pe laurentiumironescu.wordpress.com.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Doliu în familia unui director COREMAR!

19 Jan 2024 2789

Cine sunt noii administratori ai societăţii Euro Shipping Services SRL

22 Aug 2018 2969

Decizii importante luate de asociatul unic al societății Riverways SRL. Cine este nou asociat cooptat în societate

02 May 2018 1807

Se majorează capitalul social al Companiei de Remorcare Maritimă Coremar SA Constanţa

16 Dec 2017 3722

„Constanţa, un port prea îndepărtat“ Master Planul Portului, veşnicul măr al discordiei între operatorii portuari şi conducerea APM (galerie foto)

02 Jul 2016 3005

Lovitură dură pentru DNA Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, achitaţi în dosarul „Portul Constanța“ (document)

23 Mar 2016 5433

Mazăre, Constantinescu, Gâmbuţeanu, Mironescu şi alţii Inculpaţii care „dirijează“ Constanţa (rechizitorii+documente)

10 Nov 2014 5903

Banias şi Mironescu au schimbat administratorul societăţii Euro Shipping Logistic SRL

11 Oct 2014 4423

UPDATE Cele 39 de persoane trimise în judecată au fost achitate Fostul şef al PDL Constanţa - Preşedintele Comisiei de Privatizare din Senatul României părăseşte ţara

08 Sep 2014 3061

Mironescu speră că Mircea Băsescu își va demonstra nevinovăția

19 Jun 2014 2507

Dobrogea TV Laurenţiu Mironescu vorbeşte despre Portul Constanţa la emisiunea Newsdesk

14 May 2014 2465