Ce le recomandă ministrul Transporturilor şoferilor companiilor de ridesharing care au fost amendaţi de Poliţia rutieră

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, îi sfătuieşte pe şoferii companiilor de ridesharing care au fost amendaţi joi de Poliţia rutieră să conteste sancţiunile în instanţă, informează Agerpres.ro

"Eu îi sfătuiesc pe şoferii care au luat amenzi astăzi (joi, n.r.) să se ducă să conteste în instanţă. Şi eu am fost amendat de Poliţie şi m-am dus şi am contestat când am considerat că mi s-a făcut o nedreptate", a declarat Cuc la Palatul Victoria, răspunzând unei întrebări referitoare la amenzile aplicate în cursul zilei de joi şoferilor unor companii care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere.


Ministrul Transporturilor a subliniat, în context, că Ordonanţa care modifică Legea taximetriei, şi care a intrat în vigoare joi, nu interzice companiile de ridesharing, ci îşi propune să combată pirateria. El a arătat, în context, că declaraţiile din spaţiul public privind interzicerea UBER nu reprezintă decât un subiect de campanie electorală.

"Ce am reglementat noi până în acest moment nu interzice UBER să funcţioneze pe piaţă. Acesta este un subiect folosit de anumiţi oameni în campania electorală doar pentru a veni şi ei cu un subiect în presă. Pentru că alte lucruri nu au făcut. Acum i-a apucat pe toţi grija de legislaţie, în condiţiile în care ei nu au fost în stare să reglementeze, pentru că problema acestor platforme trenează cam de 5 ani. Spre deosebire de alţii care nu au făcut nimic noi lucrăm de o lună la proiectul de ordonanţă (privind reglementarea ridesharing, n.r.)", a afirmat Răzvan Cuc.


El a precizat, totodată, că în cursul zilei de miercuri a avut o nouă întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanţii UBER, Clever şi Bolt, care au prezentat anumite sugestii la proiectul de act normativ.

"Săptămâna viitoare vom avea o altă întâlnire pentru a finaliza şi pentru a integra aceste observaţii şi reglementăm şi acest domeniu. Noi am dat o Ordonanţă, Ordonanţa 21, care vine că combată pirateria. Din câte ştiu, piraterie înseamnă când transporţi persoane şi nu declari acele sume pe care le încasezi. Eu ştiu că la UBER, când faci o comandă, plata se face online şi se eliberează o dovadă că ai făcut plata. Deci ei nu sunt piraţi. Am discutat cu reprezentanţii de la aceste platforme. Am văzut că au şi transmis mesaje către şoferii lor. Au spus că pot continua să funcţioneze. Nu există un act normativ adoptat în momentul de faţă care să obstrucţioneze UBER, Clever sau Bolt sau alte aplicaţii", a subliniat şeful de la Transporturi.


Poliţiştii rutieri bucureşteni au sancţionat joi patru conducători auto care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere, pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, un conducător auto de 34 de ani a fost amendat pentru că efectua transport public de persoane contra cost în regim de închiriere, transportând clientul pe raza municipiului Bucureşti, deşi era autorizat să efectueze acest tip de transport pe raza altei localităţi în Ilfov.

De asemenea, trei şoferi au fost sancţionaţi pentru că nu deţineau autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă pentru transportul de persoane în regim de închiriere.

Ca măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, mai arată sursa citată.

Pe de altă parte, potrivit datelor Coaliţiei Pentru Economie Digitală (care reprezintă companiile Uber, Bolt şi Clever), numărul şoferilor activi pe aplicaţiile companiilor de ridesharing a fost, joi, mai mic cu 25% decât media zilnică, ceea ce a făcut ca timpul de aşteptare să crească la peste 10 minute.

"Acesta este rezultatul incertitudinii creată de întârzierea adoptării unor reglementări specifice şi de intrarea în vigoare a modificărilor la Legea taximetriei. Acestea din urmă pot da naştere unor abuzuri împotriva şoferilor care sunt înscrişi pe aceste platforme, cu amenzi de zeci de mii de lei şi chiar confiscarea plăcuţelor de înmatriculare pentru 6 luni", precizează sursa citată.


Cătălin Codreanu, preşedintele asociaţiei Coaliţia Pentru Economie Digitală, a arătat, în context, că, starea de incertitudine va continua până când noua reglementare va fi adoptată de guvern.

Ordonanţa de Urgenţă care modifică legea taximetriei, adoptată de Guvern la sfârşitul lunii martie, a intrat în vigoare joi.

Guvernul a eliminat sintagma "în mod repetat" din Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, astfel încât "sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal", a declarat, în martie, vicepremierul Daniel Suciu. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 592

IPJ Bistrița-NăsăudBărbat care conducea un tractor, depistat sub influența băuturilor alcoolice

12 Apr 2024 256

Știri Constanța azi UPDATE. Un taxi s-a răsturnat pe podul de la Medgidia! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1665

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Incident la Medgidia. Trei tineri prinși de jandarmi cu substanțe interzise (FOTO)

25 Mar 2024 581

IGPR InfotraficTrafic închis pe DN 1E

15 Mar 2024 541

Taximetriștii din Constanța se alătură protestului din București! 50 de mașini au pornit de dimineață (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 922

Artistul Mihai Trăistariu, decizie de ultimă oră în legătură cu firma sa din Constanța, Mihai Taxi SRL

11 Mar 2024 1054

Asociat nou într-o firmă de taxi din Cernavodă, județul Constanța

02 Mar 2024 523

Taximetrist prins în Constanța cu droguri în mașină

01 Mar 2024 644

Poliția Română - Acțiune a polițiștilor pentru verificarea transportului de persoane, în zona aeroporturilor

16 Feb 2024 375

Modificări ale regulamentului serviciului de transport taxi, în Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 1108

Știri Constanța Polițiștii intervin în cazul a patru șoferi în Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina și Saraiu

03 Feb 2024 1107

Un tânăr de 22 de ani a preluat o firmă de taxi din Constanța

15 Jan 2024 1107

În Constanța Jandarmii asigură măsuri de ordine publică , în contextul protestului transportatorilor

14 Jan 2024 929