Ce mesaj a transmis preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei

Democraţia nu trebuie luată drept un dat garantat, ci trebuie consolidată şi apărată în fiecare zi, cu toată determinarea, a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei, informează Agerpres.ro. 
 

"Ne alăturăm prietenilor şi partenerilor noştri americani în anul Centenarului României moderne. Istoria României - cea de dinainte de 1989, dar şi prin evenimente mai recente - ne reaminteşte constant că democraţia nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate că aceasta este cea mai mare lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim la acest bilanţ de 100 de ani de devenire modernă. Democraţia trebuie consolidată şi apărată în fiecare zi, cu toată determinarea, în România, Europa şi în toate colţurile lumii", a afirmat şeful statului.

 
El a subliniat că trebuie păstrată unitatea şi solidaritatea pe ambele maluri ale Atlanticului.
 

"Timpurile dificile cu care ne confruntăm acum au însă şi capacitatea de a ne atrage atenţia asupra necesităţii de a păstra unitatea şi solidaritatea între ambele maluri ale Atlanticului. Relaţia transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune a UE şi Statelor Unite, dar şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte, pentru că, dacă valorile care stau la baza societăţilor noastre occidentale se erodează, atunci însăşi substanţa relaţiei transatlantice este ameninţată", a adăugat Klaus Iohannis.

 
Şeful statului a precizat că este un susţinător ferm al ideii conform căreia pentru România întărirea parteneriatului transatlantic rămâne de importanţă vitală, ţara noastră fiind un stat dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi Parteneriatului strategic cu SUA.
 

"Sunt convins că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita peste şase luni, va reprezenta o oportunitate deosebită şi pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului transatlantic, pentru care cu toţii trebuie să acţionăm consecvent şi hotărât. De Ziua Independenţei Statelor Unite, doresc să asigur partenerul nostru strategic că sunt ferm angajat în a acţiona astfel încât ţara noastră să rămână acelaşi actor implicat, responsabil şi stabil, care îşi respectă angajamentele asumate - la nivel bilateral şi multilateral - şi care îşi consolidează capacitatea de a fi un furnizor de securitate şi de a proiecta valorile noastre comune în regiune", a subliniat şeful statului.

 
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat "determinarea României pentru dezvoltarea şi extinderea Parteneriatului strategic, pe toate dimensiunile sale", aşa cum a convenit cu preşedintele Donald Trump la întâlnirea de acum un an de la Casa Albă.
 

"Cooperarea dintre România şi Statele Unite în plan politic, militar şi de securitate a ajuns la un nivel excepţional. Încurajez, totodată, identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida, în continuare, şi dimensiunea economică, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune în domenii strategice de interes reciproc - cum este, de exemplu, cel energetic", a afirmat preşedintele Iohannis.

 
El a arătat că este nevoie de stabilitate, predictibilitate şi un sistem de justiţie puternic şi independent.
 

"Însă pentru ca acest obiectiv, alături de altele, să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiţie puternic şi independent, o guvernare transparentă şi responsabilă, care chiar respectă statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opţiune, ci singura alegere pe care putem să o facem pentru o Românie sănătoasă şi puternică, partener strategic al Statelor Unite ale Americii şi stat membru al Uniunii Europene şi al NATO", a subliniat Klaus Iohannis.

 
Şeful statului a mulţumit SUA pentru sprijinul constant acordat României în acest scop. "Veţi găsi mereu în România un aliat, un partener şi un prieten pe care vă puteţi baza", a transmis în final Klaus Iohannis.

Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 391

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 426

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 422

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1635

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 447

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 680

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 732

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 426

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 833

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 466