Stiri calde

Ce modificări legislative are în vedere Ministrul Justiţiei referitoare la magistraţi

Președintele României nu va mai avea un rol în procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT și a Procurorului General al României. Această propunere face parte din modificarea legilor justiției pe care ministrul Tudorel Toader l-a prezentat astăzi în fața presei.

Potrivit Evz.ro, proiectul se referă la modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.     

"Vreau să fac următoare precizare. Vorbim în acest proiect de lege, despre legile justitiţiei. Legea 303, 304, 317, toate din 2004. Nu vorbim azi despre graţiere, nici despre amnistie, nici despre abuzul sau neglijenţa în serviciu. Coincidenţă sau nu, azi se împlinesc 6 luni de zile de când sunt ministru al justiţiei. Nu mi-am propus să fac un bilanţ al acţiunilor pe care le-am făcut de când sunt ministru.”, a declarat ministrul Tudorel Toader.


Potrivit aceleași surse, o primă categorie de propuneri se referă la majorarea vechimii necesare pentru promovare. Se propune majorarea vechimii necesare pentru promovare la 7 ani de activitate efectivă de judecător, pentru a promova la Tribunal.
 
Printre propuneri se mai numără şi:

-7 ani vechime pentru a promova la Parchetul de pe lângă Tribunal.
-8 ani pentru a promova în funcţia de procuror la DIICOT sau la DNA, perioadă la care se adaugă şi celelalte condiţii de a participa la o comisie.
-10 ani vechime ca judecător pentru a promova la Curtea de Apel.
-10 ani vechime efectivă ca procuror pentru a promova la Curtea de Apel.
-15 ani vechime efectivă în funcţia de procuror, pentru a promova la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
-18 ani ca judecător pentru a promova ca judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Sursă foto: Facebook

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe decrete au fost semnate de președintele Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

16 May 2018 343

Klaus Iohannis, consultări cu prim-ministrul Viorica Dăncilă. Ce au discutat

15 May 2018 813

Decrete semnate de președintele Klaus Iohannis. Un judecător de la Curtea de Apel Constanța, eliberat din funcție

08 May 2018 431

Klaus Iohannis trimite legile justiţiei la CCR şi sesizează Comisia de la Veneţia

02 May 2018 438

Istoria în Justiţie, scrisă la Constanţa! CSM a decis. Ultimul cuvânt îl va avea preşedintele României (document)

30 Apr 2018 5416

Klaus Iohannis, întâlnire cu conducerea Băncii Naționale a României în urma disputelor dintre Guvern și BNR

25 Apr 2018 559

Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Sebastian Vlădescu

24 Apr 2018 627

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România încurajează activitățile desfășurate de militarii americani pe teritoriul țării

19 Apr 2018 524

Iohannis a semnat decretul de încetarea raporturilor de serviciu unui chestor principal de poliție. Era unul dintre greii Ministerului Afacerilor Interne

19 Apr 2018 4362

Liviu Dragnea sprijină demersul ministrului Justiţiei de sesizare a CCR în cazul refuzului preşedintelui de a o revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi

18 Apr 2018 482

Ambasadorul României în Costa Rica, demis din funcție. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis. Ce a condus la această decizie

18 Apr 2018 623

Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu pot fi urmăriți penal în dosarul Mineriada. Ce a decis președintele Klaus Iohannis

13 Apr 2018 540

Fără penali în funcţii publice USR strânge semnături privind proiectul iniţiat de deputatul USR Stelian Ion

31 Mar 2018 1043

UPDATE. USR Constanţa strânge semnături pentru modificarea Constituției României (galerie foto)

30 Mar 2018 462

Cine este pilotul avansat, ieri, post mortem, la gradul de general de flotilă aeriană. Eroul și-a sacrificat viața pentru a salva alte vieți (foto+video)

28 Mar 2018 19119

Comandorul Aurelian Cojocaru, avansat post-mortem de președintele Klaus Iohannis

27 Mar 2018 555

Decrete semnate de președintele României. Înalți magistrați militari eliberați din funcție. Care este motivul (document)

27 Mar 2018 2483

Decrete importante, semnate de Klaus Iohannis. Sistemul de avertizare RO-ALERT, promulgat

26 Mar 2018 370

MApN construieşte un monument comemorativ dedicat eroilor. Unde va fi înălţat şi cine va finanţa proiectul. Despre ce eroi este vorba

19 Mar 2018 1418

Decrete de decorare semnate de președintele României, Klaus Iohannis. Pe cine a decorat și de ce

10 Mar 2018 806

Ce decrete a semnat Preşedintele României, Klaus Iohannis. Unul are legătură cu norma de hrană a personalului din sectorul de apărare naţională

08 Mar 2018 6664

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut o întrevedere cu președintele Serbiei, Aleksandar Vucic

08 Mar 2018 381

UPDATE. Laura Codruța Kovesi a prezentat raportul de activitate al DNA „2017 a fost un an dificil în lupta contra corupției“

28 Feb 2018 2583

Decret important privind programului de înzestrare ”Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare”, semnat de președinte

23 Feb 2018 370

Preşedintele „Alianţei Românilor din Cipru”, decorat de Klaus Iohannis

23 Feb 2018 243

Premierul Dăncilă, despre discuția de astăzi cu Klaus Iohannis. Subiecte abordate

15 Feb 2018 367

Preşedintele Iohannis a semnat mai multe decrete de decorare a unor militari pentru misiunile din Afganistan

05 Feb 2018 7620

De ieri, Constanţa are şase noi judecători. Să-i cunoaştem!

02 Feb 2018 1409

Decrete semnate de președintele României Klaus Iohannis. Sunt vizați doi procurori și un judecător

26 Jan 2018 690

Klaus Iohannis „Voi atrage atenția și noului Guvern asupra responsabilității decidenților politici de a asigura stabilitatea economică a României“

25 Jan 2018 372

Militarii care au reprezentat România la competiția sportivă „Invictus Games Toronto 2017”, decorați de președintele Klaus Iohannis. Cine este de la Constanța (video)

24 Jan 2018 805

UPDATEEste oficial. Viorica Dăncilă, noul premier al României

17 Jan 2018 1051

Ce decrete a semnat președintele Klaus Iohannis. Unul are legătură cu statutul deputaților și al senatorilor

16 Jan 2018 446

Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea prin care s-a modificat modul de numire al conducerii ANCOM

15 Jan 2018 569

Judecători noi la Constanţa!

13 Jan 2018 1252

Klaus Iohannis sesizează CCR cu privire la Legea administraţiei publice

11 Jan 2018 503

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Anului Nou - ”Împreună, uniți și solidari, avem puterea de a construi o Românie mai bună” (video)

31 Dec 2017 781

Ce decrete a semnat, azi, preşedintele României, Klaus Iohannis

29 Dec 2017 492

Ce a postat, pe Facebook, președintele Iohannis după ceremonialul de înmormântare a Regelui Mihai I al României. Mesaj emoționant

17 Dec 2017 2701

Judecători şi procurori noi pentru Constanţa şi Tulcea. Lista completă

16 Dec 2017 2494

Klaus Iohannis va participa mâine la şedința solemnă comună a Parlamentului dedicată omagierii personalității Majestății Sale Regele Mihai I

10 Dec 2017 549

Lista lui Iohannis. Avansări în grad. 16 chestori. 4 contraamirali. 34 generali. Din MAI, MApN, STS, SPP, SRI. Trei sunt femei

07 Dec 2017 8590

Avansări în grad la STS, SPP și Forțele Aeriene. Pe cine a avut în vedere președintele Iohannis. Cine a devenit general. Ce general a fost avansat la gradul următor

03 Dec 2017 3870

Lista generalilor din Ministerul Apărării Naționale. Decrete de avansare în grad semnate de președintele României. Lista completă

02 Dec 2017 14015

Klaus Iohannis - „De teama justiției și a statului de drept, unii inventează scenarii despre un alt fel de stat”

01 Dec 2017 440

Lista chestorilor semnată de președintele Iohannis. Cine a fost înaintat de la gradul de chestor la cel următor. Comisari șefi avansați chestori. Printre avansați sunt și trei femei

01 Dec 2017 6305

Marina Militară Română are patru contraamirali noi. Avansări în grad în Forțele Navale. Cine sunt și ce funcții au

30 Nov 2017 9757

Președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Unul se referă la acordarea burselor de merit elevilor premiați la olimpiadele școlare internaționale

28 Nov 2017 797

Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, acordat președintelui Consiliului Concurenţei

23 Nov 2017 1340

Decrete semnate de președintele României și primul ministru pentru conferirea unor ordine. Cu ce prilej aniversar și cui

23 Nov 2017 1188