Ce ONG-uri cer în instanţă anularea acordurilor date Chevron pentru explorarea gazelor de şist la Constanţa

Patru ONG-uri cer magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti anularea acordurilor în baza cărora compania Chevron a primit dreptul de explorare a gazelor de şist în perimetrul Bârlad şi în trei zone din judeţul Constanţa.
"Procesul este în faza în care părţile administrează probe, în sensul că fiecare dintre părţi depune acte, noi ca să dovedim că gazele de şist nu sunt bune, Chevron ca să dovedească cât de bune sunt ele. În plus, trebuie să cerem nişte acte care au stat la baza acestor acorduri petroliere, care au fost emise de Guvern şi de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, acte care nu sunt încă la dosar", a declarat, miercuri, Nicușor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
 
Asociaţiile care au acţionat în instanţă Guvernul, compania Chevron şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale sunt Salvaţi Bucureştiul, Euro-Agora, România Dreaptă, Greenpeace CEE România şi Pro Vulcan. Aceasta din urmă a fost însă scoasă din cauză pentru că nu este înregistrată ca ONG.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiilor reclamante, acordul petrolier pentru perimetrul Bârlad a fost dat printr-o Hotărâre de Guvern în anul 2004, în timp ce pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa, respectiv Adamclisi, Vama Veche şi Costineşti, acordurile petroliere s-au dat în 2012.
 
Pe de altă parte, avocatul companiei Chevron a depus, la termenul de miercuri, un CD în care este prezentat procedeul de explorare a gazelor de şist.
Următorul termen a fost stabilit de judecători la 20 noiembrie.
Chevron a mai primit licenţe pentru trei blocuri pe uscat situate în regiunea Constanţa - perimetrele 17, 18 şi 19.
În 18 octombrie, Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni, a declarat că prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în sudul judeţului Constanţa au început şi vor dura aproximativ un an, precizând că suprafaţa zonelor prospectate însumează peste o mie de kilometri liniari.
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Giganţii de la Chevron se retrag din Polonia

31 Jan 2015 2070

Litoral TV Avem sau nu gaze de șist? Dezbatere “În Arenă”

12 Nov 2014 2251

Victor Ponta “Se pare că nu avem gaze de şist, ne-am bătut foarte tare pe ceva ce nu avem”

09 Nov 2014 2455

Mark Gitenstein, fost ambasador SUA, despre gazele de șist „ Cei de la Chevron erau nemulțumiți. Așa că am intervenit”

11 Sep 2014 2356

Secretarul General al NATO se implica in subiectul exploatarii gazelor de sist

23 Jun 2014 1444

Instanța a decis Explorarea gazelor de șist este legală

12 Jun 2014 1887

Senatorii SUA, despre gazele de șist și independența energetică „România este un exemplu de ţară care s-a dedicat explorării acestui potenţial”

08 Jun 2014 2527