Ce se întâmplă când nu respecți ce-ți scrii pe mașină Pentru cine era sfatul de pe autoturismul implicat în accidentul cu 4 victime din Mamaia

Ieri noapte a avut loc un grav accident, în stațiunea Mamaia, în zona cunoscută sub numele La butoaie.
 
Un autoturism Dacia Logan, cu numere de înmatriculare de Constanța, condus de un tânăr de 19 ani, s-a încolăcit efectiv de stâlpul de iluminat de pe marginea bulevardului, în timp ce se afla chiar în sensul giratoriu.
 
În mașină erau patru ocupanți toți ajungând la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În comunicatul oficial al Poliției Rutiere Constanța , se arăta că ”la data de 05.07.2017, ora 22.43, numitul R.F.-C., în vârstă de 18 ani, din
Constanța, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, dinspre Constanța către orașul Năvodari, unde a pierdut controlul volanului si a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului.


În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a încă trei pasageri, toți în vârstă de 18 ani.

Asta oficial.

Neoficial se spune că șoferul a intrat în sens cu peste 100 de kilometri la ora, acul indicatorului de viteză blocându-se la 110.


Martorii presupun că mașina a intrat în balans, fiindcă șoferul, la viteza aceea, ar fi tras frâna de mână și au ajuns unde au ajuns.

Adică în stâlpul de electricitate de care și-a făcut mașina praf.
 

Asta în ciuda avertismentului pe care, culmea, chiar șoferul și-l scrisese pe propria mașină: Condu prudent. Cineva drag te așteaptă acasă.


Acum nu prea am înțeles pentru cine era avertismentul: pentru el sau pentru cel ce se afla în spatele mașinii lui pentru că năstrușnicul sfat se află chiar pe partea din spatele mașinii, aproape de lampa din dreapta, lângă lampile de semnalizare.

Indiferent ce scrie și ce nu a respectat șoferul: de data asta a scăpat cu bine pentru că doar el se mai afla aseară în spital, ceilalți refuzând internarea.


De nu o respecta ce și-a trecut acolo, data viitoare nu se știe cum va mai fi.

Sursa foto: ZIUA de Constanta  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Constanța Impact violent în stațiunea Mamaia. O victimă este încarcerată (GALERIE FOTO și VIDEO)

08 Dec 2021 4754

Accident în Mamaia, zona Butoaie. Două mașini distruse, un taxi înmatriculat în Constanța și un Golf de Timișoara (video)

16 Sep 2020 4095

Biciclist accidentat în stațiunea Mamaia, zona Butoaie (galerie foto)

10 Jul 2020 1768

Accident rutier la ieșire din Mamaia, spre Năvodari. O victimă (galerie foto)

09 Jul 2020 1993

BMW intrat în stâlp Incidentul rutier din Mamaia, de acum două seri, cercetat ca o tamponare

17 Jun 2020 2455

Imagini de la fața locului Accident rutier, în stațiunea Mamaia. Un autoturism a intrat în stâlp

16 Jun 2020 7087

UPDATE Carambol rutier, la Butoaie, în Mamaia. Cinci victime. Bucăţi din maşini peste tot (galerie foto+video)

03 Mar 2020 11430

Constanța. Accident rutier cu victimă pe bulevardul Mamaia. Două autoturisme implicate

10 Feb 2020 4716

UPDATE Carambol rutier grav în stațiunea Mamaia! Două persoane, încarcerate în urma impactului dintre trei mașini (galerie foto+video)

05 Jan 2020 27616

UPDATE. Oficial de la Poliţie Accident rutier în staţiunea Mamaia, în zona La Butoaie. Trei maşini implicate. Trei victime. Circulaţia, oprită (galerie foto+video)

06 Aug 2018 12121

Imagini de la eveniment Grav accident rutier în Mamaia-zona Butoaie. Un minor a fost izbit de maşina condusă de o tânără. Dinamica nefericitului eveniment (galerie foto+video)

02 Jul 2018 6976

UPDATE. Accident rutier în zona Butoaie din staţiunea Mamaia. Două persoane au fost rănite

20 May 2018 3090

Imagini de la evenimentCarambol în stațiunea Mamaia. Trei mașini avariate serios. Un bolid a intrat într-un copac (galerie foto)

11 Nov 2017 7909

Stâlpul ”blestemat”. Accident spectaculos în stațiunea Mamaia. În același loc doi tineri din Năvodari au murit într-un teribil accident (galerie foto)

16 Oct 2017 6044

Unul dintre tinerii răniţi în accidentul din Staţiunea Mamaia, internat în spital (galerie foto)

06 Jul 2017 4124