Veşti bune pentru şoferi Ce se întâmplă cu amenzile primite în trafic

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care plata amenzilor de circulaţie se va putea efectua în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal, în prezent acest termen fiind de 48 de ore.

De asemenea, proiectul de lege, care va fi trimis spre dezbatere Parlamentului, facilitează plata amenzilor contravenţionale, prin instituirea unui mecanism electronic de evidenţă şi comunicare în materia amenzilor contravenţionale, în măsură să permită furnizarea în timp real a datelor despre creanţele datorate, şi anume amenzile, precum şi despre plăţile efectuate. Accesarea acestor date ar urma să poată fi făcută atât de către autorităţi, cât şi de către contribuabili, informează Executivul, potrivit România TV.

Mecanismul propus va putea fi utilizat în „sistem pilot" pentru amenzile contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule.

Actul normativ prevede constituirea unui cont unic, deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale, asociat bugetelor locale, respectiv bugetului de stat, precum şi obligaţia utilizării seriei de evidenţă unică a procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Achitarea în numerar a amenzilor aplicate prin procese verbale conţinând seria unică de evidenţă se va putea face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităţilor administrativ-teritoriale sau la alte entităţi abilitate, indiferent de domiciliul persoanei fizice sau de sediul persoanei juridice.

Noul sistem va elimina obligativitatea pentru plătitor de a face dovada plăţii către agentul constatator.




Sursa: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noaptea trecută, în județul Constanța În Ovidiu și Murfatlar, polițiștii rutieri au aplicat amenzi de 5.000 lei

25 Sep 2023 710

Poliția Română, sancțiuni în masă! Amenzile aplicate depășesc jumătate de milion de euro în ultimele 24 de ore

21 Jul 2023 653

Județul Constanța Amenzi în valoare de peste 7.000 lei, aplicate de polițiștii rutieri, la Năvodari

17 Mar 2022 1251

Semne bune anul are Atenție, șoferi! Care va fi punctul amendă de la 1 ianuarie 2022 (DOCUMENT)

31 Dec 2021 1800

Constanța Respectarea regulilor de circulație nu este opțională! Zeci de amenzi aplicate de polițiști într-o singură zi (GALERIE FOTO)

06 Dec 2021 1659

Interviu cu avocatul Toni Bobe, din Baroul Constanța Cum putem ataca în instanță o amendă primită pentru încălcarea ordonanțelor militare

17 Apr 2020 5926

Amenzi de peste 17 milioane de lei pentru cei care nu au respectat prevederile privind restricționarea circulației

12 Apr 2020 1905

Şi poliţiştii locali dau amenzi pentru nereguli în trafic. Valoarea acestora şi principalele abateri constatate

23 Aug 2017 2295

În temeiul Legii 155/2010 Până la pronunţarea instanţei supreme, poliţiştii locali din Constanţa vor aplica în continuare amenzi (document)

14 Feb 2017 5482

A parcat pe pista de biciclişti de pe bulevardul Tomis (galerie foto+video)

31 Jan 2017 4668

Veste proastă! Amenzile de circulaţie cresc semnificativ de la 1 februarie! Cât vor plăti șoferii pentru încălcarea legislației rutiere?

13 Jan 2017 4636

Amenzi de aproape 2,5 milioane de lei aplicate de polițiști în weekend

08 Aug 2016 1699

Polițiștii rutieri nu au iertat pe nimeni. A curs cu dosare penale pentru șoferii ce au încălcat legea

12 Jul 2016 1435

Amenzile de circulaţie au crescut considerabil. Care sunt noile sancţiuni

01 May 2016 2784

S-au intensificat controalele! Record de amenzi în Mamaia

06 Mar 2016 2259