Ce spune liderul PSD, Liviu Dragnea despre eventuale remanieri guvernamentale.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a infirmat luni eventuale discuţii în partid sau în coaliţie despre remanieri guvernamentale, precizând că acestea nu se fac la televizor sau prin cafenele, informează Agerpres.ro. 
 

"Remanierile guvernamentale nu le fac unii colegi de-ai noştri la televizor sau prin cafenea. Nu s-a discutat despre nicio remaniere guvernamentală, nici cu cu doamna prim-ministru, nici eu cu domnul Tăriceanu, nici domnul Tăriceanu cu doamna prim-ministru, nici în partid n-am discutat din câte am auzit, nici în ALDE. Deci, asta e un fake news. L-am văzut pe domnul Codrin Ştefănescu, care spunea că sigur va fi o remaniere guvernamentală. Poate în guvernul dumnealui, dar în guvernul ăsta nu", a declarat Dragnea la finalul Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD.

 
Liderul social-democraţilor a menţionat că evaluarea nu vizează miniştri sau Guvernul, ci îndeplinirea programului de guvernare.
 

"Nu facem evaluarea Guvernului, nu facem evaluarea miniştrilor, facem evaluarea îndeplinirii programului de guvernare. Premierul o face în permanenţă. Rămâne ca în coaliţie să decidem când facem o primă discuţie despre acest lucru", a spus preşedintele social-democraţilor.

 
Pe de altă parte, el a anunţat că s-a stabilit la BPN al PSD ca vicepreşedinţii să prezinte periodic o informare despre proiectele regionale pe care le au.
 

"S-a stabilit cu vicepreşedinţii care au prezentat o minimă informare cu privire la ceea ce au făcut în săptămâna precedentă în regiunea respectivă şi vor transmite periodic proiectele atât politice, cât şi publice care sunt solicitate din regiunea respectivă, urmând ca doamna prim-ministru să stabilească care este procedura şi maniera în care proiectele care ţin de Guvern să fie rezolvate", a arătat preşedintele PSD.

 
Nu în ultimul rând, BPN al PSD l-a desemnat pe Dumitru Buzatu, liderul organizaţiei Vaslui a partidului, ca reprezentant al social-democraţilor pentru relaţia cu Republica Moldova.

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1808

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1439

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1208

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1417

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3534

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3811

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2986

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1422

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1324

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1451

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1642

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1592

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1496

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2049

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2632