Ce spune MAE despre cazul șoferului cercetat pentru uciderea a cinci persoane în Grecia

 
Ministerul Afacerilor Externe a remis opiniei publice un comunicat de presă în care anunță ultimele date în dosarul în car este cercetat Nicolae Tudoram, bărbatul de 39 de ani care se afla la volanul unui autocamion care a intrat într-o coloană de mașini. În urma accidentului au murit cinci persoane. Iată comunicatul MAE:

La data de 6 octombrie 2014, a avut loc audierea mai multor persoane implicate în accidentul rutier produs duminică, 5 octombrie 2014, pe autostrada Egnathia, din nordul Greciei, în care a fost implicat un autocamion înmatriculat în România.
Cetățeanul român, șofer al autocamionului înmatriculat în România, a fost adus de poliție la sediul tribunalului competent, fiind audiat de magistrați.

Pe parcursul audierilor, cetățeanul român a fost asistat de un avocat ales, precum și de un traducător autorizat. Șoferul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Magistrații au fixat un nou termen pentru audieri, astfel încât, la data de 9 octombrie 2014, este programată o nouă ședință, timp în care se va analiza dosarul, în vederea pregătirii apărării. 
Cetățeanul român rămâne în custodia autorităților elene, urmând ca zilele următoare, magistrații să se pronunțe cu privire la menținerea arestului preventiv.

Consulatul General al României la Salonic continuă monitorizarea cazului și în funcție de solicitările cetățeanului român aflat în arest, va acorda asistență consulară, conform competențelor. Precizăm că în această fază a procedurilor judiciare, avocatul ales al cetățeanului român este singurul îndrituit să acționeze direct pe linia comunicării cu autoritățile competente în vederea clarificării tuturor elementelor din dosar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.