Ce spune ministrul Sănătății despre alimentele care le sunt oferite copiilor în grădinițe

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, întrebată despre alimente nesănătoase, precum margarină sau mezeluri, care se dau copiilor la unele grădiniţe, că alimentaţia şcolarilor şi preşcolarilor este reglementată, iar direcţiile de sănătate publică pot chiar să dea amenzi şi să închidă astfel de unităţi de învăţământ, dacă primesc sesizări, informează Agerpres.ro. 

"Este un ordin, 1563 din 2008, care reglementează alimentele interzise şcolarilor şi preşcolarilor. Acest ordin este coroborat cu un ordin din 1995 şi cu unul din 2001 care reglementează întreaga activitate a unei grădiniţe. Teoretic, la sesizări, inspecţia din cadrul DSP-urilor poate să verifice aceste aspecte, să dea amenzi şi chiar să meargă până la închiderea acestor grădiniţe", a spus Sorina Pintea.


Ministrul a adăugat că există şi controale tematice, dar că se pot face sesizări, iar cu privire la acestea autorităţile vor demara acţiuni de verificare.

"Din ceea ce ştiu eu, au fost aplicate sancţiuni, nu într-o valoare mare. Sancţiunea pentru persoane fizice este între 1.000 şi 2.000 de lei, iar pentru persoane juridice între 5.000 şi 10.000 de lei. Dar, de regulă, există controale tematice şi atunci bănuiesc că toată lumea se pregăteşte. Ştim foarte bine cum merg lucrurile, dar când se fac sesizări se verifică punctual. Nu au fost aşa multe sesizări şi cuantumul amenzilor nu a fost atât de mare", a mai precizat Sorina Pintea.


Sursa: Agerpres.ro. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polaris M Holding Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Constanța au explorat ecologia și tehnologia în Săptămâna Verde

19 Apr 2024 252

Copii de grădiniță au participat la un atelier de pictură, la Muzeul de Artă Populară Constanța (FOTO)

17 Apr 2024 432

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 299

Investiții la Grădinița cu Program Prelungit „2 Pitici" din Constanța. Vor fi montate o rampă de acces și un foișor

14 Apr 2024 414

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 473

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 816

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 450

Concurs de angajare la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța

09 Apr 2024 718

Cumpărări directe Constanța Ce societate se ocupă de extinderea imobilului Grădiniței Nistorești, comuna Pantelimon (DOCUMENT)

09 Apr 2024 539

Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța de turtă dulce” Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

09 Apr 2024 632

Licitații Constanța Consolidare și reabilitare termică moderată la Grădinița nr. 2 de la Oltina (DOCUMENT)

05 Apr 2024 542

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 426

O firmă din Constanța se ocupă de curățenia de la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița“ din comuna Lumina (DOCUMENT)

02 Apr 2024 705

Abuz într-o grădiniță din Ploiești! O educatoare înregistrată în timp ce teroriza copiii

01 Apr 2024 507

Angajări Constanța Loc de muncă disponibil la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Mangalia. Ce condiții ai de îndeplinit

01 Apr 2024 616