Ce sume de bani au românii în conturile de pensie privată obligatorie

Valoarea medie a unui cont de pensie privată obligatorie (Pilonul II) era de 2.770 de lei (630 de euro) la finalul lunii iunie 2014, a anunțat astăzi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie știripesurse.ro.

Sistemul pensiilor private obligatorii a fost introdus în România în mai 2008. Satisticile arată că numai 3,19 milioane de persoane din totalul de 6,12 milioane de participanți în sistem au avut înregistrate contribuții lunare repetitive în această perioadă, iar 190.000 de persoane nu au avut nicio contribuție virată.

Potrivit sursei citate, valoarea medie a unui cont în Pilonul II pentru cei 3,19 milioane participanți care au avut contribuții lunare repetitive, în perioada mai 2008 - iunie 2014, este de 3.921 lei (aproximativ 894 de euro), în creștere cu 17% față de finalul anului trecut.

Pe de altă parte, aproape 535.000 de persoane aveau valori ale contului cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, în timp ce aproximativ 228.000 de persoane aveau valori ale contului de peste 10.000 de lei (peste 2.280 de euro).

Începând cu 1 ianuarie 2014, cota de contribuție pentru Pilonul II este de 4,5 puncte procentuale (din contribuțiile pentru asigurări sociale), cu 0,5 puncte procentuale mai mult față de cota din anul 2013.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.