Cea de-a doua zi a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO. Ce a declarat în intervenția sa, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor,

Cea de-a doua zi a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale Alianței Nord-Atlantice a fost dedicată reuniunii Grupului de planificare nucleară, urmată de două sesiuni ale Consiliului Nord Atlantic (North Atlantic Council – NAC), în formatul miniștrilor apărării.

Potrivit MApN, prima dintre sesiunile NAC a fost axată pe cooperarea dintre NATO și UE, și s-a desfășurat cu participarea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini. Totodată, miniștrii apărării au discutat cu oficialul UE, precum și cu miniștrii Finlandei și Suediei, aspecte de interes comun precum mobilitatea militară, contracararea amenințărilor hibride și cibernetice.

În intervenția sa, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a subliniat că, în perioada deținerii președinției Consiliului UE, România va acorda o atenție deosebită consolidării relațiilor transatlantice, prin dezvoltarea politicii de apărare europene în deplină complementaritate cu NATO.

În acest context, ministrul Fifor a punctat asupra necesității implementării deciziilor agreate la Summit-ul de la Bruxelles, accentuând asupra importanței combaterii amenințărilor hibride și din domeniul cibernetic, precum și a mobilității militare, în privința căreia România susține adoptarea unor standarde comune NATO-UE. Totodată, a exprimat nevoia de intensificare a cooperării între cele două organizații cu statele-pilot pentru activități NATO-UE în domeniul construcției de capacități în sfera securității și apărării, Republica Moldova, Bosnia Herțegovina și Tunisia.

Pe timpul lucrărilor celei de a doua sesiuni a NAC, a fost evaluat stadiul implementării posturii de descurajare și apărare a NATO, cu accent pe adaptarea structurii de comandă și reîntărirea militară a Alianței.
       
Ministrul Fifor a subliniat importanța implementării deciziilor recentului Summit pentru asigurarea unor măsuri credibile și coerente de apărare a întregului teritoriu aliat.
În ceea ce privește măsurile de asigurare pe flancul estic, ministrul român al apărării a evidențiat importanța concretizării ofertei României de a găzdui o capabilitate de comandă și control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinațional Sud-Est - MNC-SE), care ar eficientiza mecanismele de comandă-control și de coordonare a eforturilor aliate în regiunea noastră. A exprimat apreciere pentru sprijinul oferit de

Comandamentul Aliat pentru Operații (SHAPE) și Comandamentul Forțelor Americane din Europa (US EUCOM) în dezvoltarea conceptului MNC-SE și a exprimat întreaga disponibilitate a părții române de a finaliza, împreună cu structurile militare NATO, procesul de planificare, astfel încât să poată fi prezentat pentru aprobare în cel mai scurt timp.

Sursa foto: Facebook/Mihai Fifor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Generalul Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a trecut la cele veșnice

13 Feb 2020 2825

Mihai Fifor, fost ministru de Interne, şi Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, sunt chemaţi la DNA Timișoara

13 Dec 2019 1614

Ludovic Orban a decis Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, a fost numit secretar de stat

29 Nov 2019 3172

UPDATE. Demisii în cadrul CEx-ului PSD Radu Moldovan și Dragoș Benea au cerut ca întreaga conducere a partidului să demisioneze

26 Nov 2019 2288

A murit Bogdan Niculescu Duvăz. Fost deputat de Constanţa, Tulcea, şi Argeş. Cel mai mult a fost de Constanţa

17 Nov 2019 4802

Documentar ZIUA de Constanta Lista completă a prim-miniştrilor României de după Revoluţia din 1989 (galerie foto)

05 Nov 2019 5307

Viceprim-ministrul Mihai Fifor, întrevedere cu delegația Parlamentului Republicii Moldova

05 Oct 2019 1736

Viorica Dăncilă a convocat CEx al PSD, la Parlament

01 Oct 2019 1842

Felix Stroe - „În nucul care nu are nuci nu dai cu reteveiul!“ Ce le-au transmis liderii PSD seniorilor din partid (galerie foto)

02 Sep 2019 4248

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

01 Sep 2019 8206

Dăncilă huiduită din nou la Mamaia. Conducerea PSD faţă în faţă cu pensionarii din Constanţa (Galerie foto+Video)

01 Sep 2019 3519

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 5192

Programul complet al Şcolii de Vară a Femeilor Social-Democrate Mamaia. Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor şi-au anunţat prezenţa

29 Aug 2019 2044

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 1635

Mihai Fifor revoluţionează MAI. Se va regândi managementul fiecărui post de conducere. Ce spune despre şefia inspectoratelor de poliţie

24 Aug 2019 2036