Cea mai aglomerată staţiune din weekend a fost Neptun

Numărul turiştilor înregistraţi weekendul trecut în unităţile de cazare din staţiunile româneşti de la Marea Neagră a fost de peste 170.000, iar pentru prima oară în acest sezon estival în ziua de sâmbătă s-au înregistrat, oficial, mult mai mulţi turişti decât duminică.

Potrivit Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, sâmbătă, în unităţile de cazare de pe litoralul românesc se cazaseră, oficial, 170.058 de persoane, pentru ca numărul acestora să scadă, duminică, până la 155.645 de turişti. Pe litoral s-au aflat la sfârşitul săptămânii trecute şi câteva mii de turişti străini, mai exact 6.244 de persoane sâmbătă, respectiv 6.201 persoane duminică.

Cei mai mulţi turişti, 43.472, s-au aflat în Neptun, staţiunea fiind urmată de Mamaia, cu 42.392 de turişti, şi Costineşti, cu aproximativ 30.000 de turişti înregistraţi. Alte câteva zeci de mii de persoane au ales să-şi petreacă vacanţa în alte staţiuni de pe litoral, peste 50.000 de turişti aflându-se în Năvodari, Eforie, Mangalia şi Vama Veche.

Cei mai puţini turişti cazaţi în structurile hoteliere s-au aflat în Techirghiol - 1.663 turişti, Constanţa - 1.385 turişti, 23 August - 110 turişti, şi Tuzla - 70 turişti.

Sursa: mediafax.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 489

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 863

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 616

Nava River Adagio a adus la Constanța turiști americani

03 Apr 2024 445

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 695

Trei turiști, răniți în Deltă, după ce un copac a căzut peste ei

13 Mar 2024 606

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat Zeci de turiști blocați în telescaun pe Pârtia Prislop

13 Jan 2024 895

Județul Tulcea A crescut numărul turiştilor în Munţii Măcinului. Iată de ce

04 Jan 2024 1076

Tragedie înainte de Crăciun! O persoană decedată la munte! Alte 20 de turiști, salvați de salvamontiști

25 Dec 2023 1203

Recomandări din partea CFR Călători pentru turiștii care pleacă în vacanță cu trenul!

23 Dec 2023 971

Autoritatea Navală Română Doi turiști, din Ploiești surprinși de furtună, pe brațul Sf Gheorghe

20 Nov 2023 610

Un turist francez este căutat de salvamontiști în Munții Bucegi

30 Oct 2023 898

Numărul turiștilor străini atinge un nivel record într-o destinație mediteraneană, în ciuda incendiilor și caniculei!

23 Oct 2023 847

Direcția Județeană de Statistică (DJS) Constanța În august, a crescut numărul de turiști străini, pe litoral. Județul Constanța se află în fruntea clasamentului la sosirile de turiști, la nivel național

16 Oct 2023 874

OMD Mamaia – Constanța promovează litoralul românesc la Târgul de turism internațional WTM Londra

10 Oct 2023 1032