Cel mai mare exercițiu aerian al NATO, în patru state membre, inclusiv România

 
Aproape 5.000 de militari din 11 țări membre ale NATO participă începând de sâmbătă la cel mai mare exercițiu aerian al Alianței în Europa de la încheierea Războiului Rece, care se desfășoară pe teritoriul Germaniei, Italiei, Bulgariei și României, scrie în ediția sa de marți cotidianul britanic The Telegraph, potrivit Agerpres.

„«Swift Response 15» este cea mai mare acțiune de antrenament aerian a Aliaților de pe continent de la sfârșitul Războiului Rece'', indică un comunicat al armatei americane din Grafenwohr, în sudul Germaniei, conform Agerpres.

Potrivit sursei, peste 4.800 de militari din 11 țări membre ale NATO (Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie și SUA) participă timp de patru săptămâni, până pe 13 septembrie, la „operațiuni aeropurtate multinaționale simultane'' pe teritoriul Germaniei, Italiei, Bulgariei și României.

Scopul exercițiului este de a ajuta forțele aliate de reacție rapidă să acționeze în comun și ''să demonstreze capacitatea Alianței de a desfășura trupe rapid și de a interveni în sprijinul menținerii unei Europe puternice și sigure'', se precizează în comunicatul armatei americane.

Partea cea mai importantă a exercițiului va avea loc pe 26 august, când avioane de război ale Aliaților vor lansa peste 1.000 de parașutiști și echipamente în zona de antrenament Hohenfels, în Germania. Manevre similare vor avea loc în aceeași zi în Bulgaria, la baza de antrenament Novo Selo.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: army.mil

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

NATO intenționează să mobilizeze 90.000 de militari pentru cel mai mare exercițiu de după Războiul Rece

18 Jan 2024 656

MApN Militari români, francezi și luxemburghezi la un exercițiu de instruire în comun în Centrul de Instruire Babadag

22 Sep 2023 869

Scafandrii de luptă EOD români participă la Exercițiul „Ariadne 23”

03 Mar 2023 974

Antrenament cu trageri de luptă în Poligonul Capu Midia în cadrul exercițiului „Eagle Royal 23” (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Feb 2023 1191

Exercițiul „ EAGLE ROYAL 23“ are loc în poligonul Capu Midia

07 Feb 2023 1024

Forțele Navale Române participă la exercițiile multinaționale „REPMUS 22” şi „DYMS 22”, în Portugalia (GALERIE FOTO)

20 Aug 2022 1194

Exercițiu NATO în spațiul aerian al României. Aeronavele vor zbura la joasă înălțime în județul Constanța

28 Jul 2022 1214

Județul Constanța. Exercițiu NATO la Poligonul Capu Midia (GALERIE FOTO și VIDEO)

24 Feb 2022 6130

Fregata „Regina Maria“ participă la misiune sub comanda NATO pe Marea Neagră

02 Jul 2021 1784

Forțele Navale Române Exercițiul „Sea Shield 21” a avut loc în zona Vadu-Corbu-Capu Midia

02 Apr 2021 1892

Antrenamente de luptă contra minelor marine în Marea Mediterană (galerie foto)

31 Mar 2020 1719

Exercițiul multinațional întrunit Fall Storm 2019. Implicate toate categoriile de forțe ale Armatei României

21 Oct 2019 1941

Cooperare internațională Exercițiu naval în zona Insulei Șerpilor și în apele Mării Negre

16 Oct 2019 1844

Militarii români vor participa la exercițiul multinațional TOBRUQ LEGACY 19 din Polonia

30 May 2019 2173

Klaus Iohannis, prezent pe fregata „Ferdinand“, la Constanța. Ce le-a transmis militarilor români și aliaților NATO (galerie foto)

13 Apr 2019 2292