Celebrul cântăreț Julio Iglesias împlinește astăzi 75 de ani

Julio Jose Iglesias de la Cueva s-a născut în Madrid, la 23 septembrie 1943, precizeaza AGERPRES.

Urmează Colegiul Catolic al Inimilor Sacre, după care studiază ştiinţele juridice cu scopul de a intra în serviciul diplomatic.

La 16 ani juca fotbal în echipa de juniori a clubului Real Madrid, pe care a fost nevoit să o părăsească în 1963, datorită unui grav accident rutier, în urma căruia a rămas semiparalizat mai bine de un an şi jumătate.

În această perioadă şi-a descoperit şi pasiunea pentru muzică, învăţând să cânte la chitară.

 După recuperare, pleacă la Cambridge pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză şi scrie acolo primul său cântec, "La Vida sigue igual", cu care câştigă, în 1968, Festivalul de Muzică de la Benidorm, marcând debutul său ca artist. În 1969, a înregistrat primul său disc "Yo Canto", a susţinut primul turneu în Spania şi a jucat în primul film, "La vida sigue igual", inspirat din viaţa sa.

Îşi continuă studiile juridice la Facultatea de Drept din cadrul Colegio Mayor Universitario de San Pablo din Madrid, unde şi-a luat licenţa în drept, dar scrie în acelaşi timp piese noi, între care "Guendoline" (1970), care deşi a ocupat doar locul 4 la Festivalul Eurovision ce se desfăşura în Olanda, a devenit cel mai mare succes al anului, aducându-i solistului recunoaşterea europeană.

 Au urmat recitaluri în diverse ţări latino-americane vorbitoare de limbă spaniolă. În 1972, câştigă Premiul Festivalului de Muzică Eurovision. După câteva LP-uri de succes, precum "Como el Alamo al camino" (1972), "El Amor" (1975), "A mis 33 anos" (1977) şi "Emotiones" (1978), semnează un contract de colaborare cu firma CBS.

Începutul anilor '80 îl face pe Julio Iglesias cunoscut publicului american prin apariţii în show-uri de televiziune, spectacole şi talk-show-uri. Urmează, în 1984, duete cu Diana Ross, Stan Getz, "The Beach Boys", "The Pointer Sisters" şi cu starul muzicii country, Willie Nelson.

În 1982, a înregistrat un record în Japonia, unde a vândut 1.200.000 de exemplare ale albumului "De nińa a mujer", în numai şase luni, şi un alt record în Brazilia, cu acelaşi album, cu peste 2.000.000 de exemplare vândute în unsprezece luni, arată site-ul citat.

În 1983, a intrat în Guinness Book pentru recordul de vânzări de discuri în cele mai multe limbi, mai mult decât orice alt artist în istoria muzicii - 100 de milioane de copii în şase limbi. În decursul carierei artistul este cunoscut pentru interpretarea în 14 limbi a pieselor sale, potrivit www.biography.com.


Din 1985 are o stea a celebrităţii care îi poartă numele la Hollywood, iar din 1991, o altă stea dedicată lui, în Olanda.

În 1986, a cântat cu Placido Domingo şi cu Charles Aznavour în Lincoln Center din New York, la Centenarul Statuii Libertăţii. Albumul ''Raices'', lansat în 1989, include selecţii din cântece clasice spaniole, italiene, franceze şi portugheze. De asemenea, a înregistrat alături de Placido Domingo ''Sonadores de Espana''. Tot în 1989, a primit premiul ''Artistul Anului'', alături de Clint Eastwood şi de Bette Davis, din partea ''The American Cinema Awards''.

În 1993, a înregistrat ''Summer Wind'' cu Frank Sinatra şi a realizat un turneu prin SUA. Un an mai târziu a prezentat albumul "Crazy", apreciat de critica mondială, pe care apar colaborări sau cântece în duet: ''When You Tell Me That You Love Me'' cu Dolly Parton sau ''Fragile'' cu Sting.

Albumul "La Carretera" i-a adus, în 1995, primul disc de platină. În 1996, albumul său ''Tango'' a obţinut discuri de aur şi multi-platino în toată lumea. În octombrie 2001, a lansat un album în italiană intitulat "Una Donna Puo Cambiar la Vita" şi în noiembrie a lansat un album în portugheză intitulat "Ao Meu Brasil".

Între albumele apărute în ultimii ani "1", lansat în Spania, în 2011, ajunge foarte repede pe primul loc pe iTunes. Albumul "Mexicul" este lansat în 2015, iar 2018 lansează "Mexic & Amigos", o colecţie de dueturi cu Juan Luis Guerra, Plácido Domingo, Diego Torres, Thalía şi Eros Ramazzotti.

 Supranumit "idolul femeilor", Julio s-a căsătorit în februarie 1971, la Toledo, cu Isabel Preysler Arrastria cu care are trei copii (Maria Isabel, Julio Jose şi Enrique Miguel), însă în 1978, s-au despărţit, iar un an mai târziu a obţinut divorţul.

În prezent, este căsătorit cu Miranda Johanna Maria Rinjsburger, top-model, cu care are cinci copii: Miguel Alejandro (1997), Rodrigo (1999), gemenele Victoria şi Cristina (2001), Guillermo (mai 2007).

În septembrie 2018, Julio Iglesias, după o absenţă de doi ani de pe scenă, şi-a început turneul mondial, pentru a marca 50 de ani de carieră, la Taşkent, în Uzbekistan, cântând în faţa a 5.000 de oameni, potrivit site-ului personal.

 În România, după participarea în 1969 la Festivalul de la Braşov "Cerbul de Aur", a revenind de nenumărate ori în faţa publicului, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării. 

Sursă foto: AGERPRES 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Julio Iglesias, reţinut pe aeroport, în Republica Dominicană!

16 Jan 2024 1166

#DobrogeaDigitală Dacă ar fi cântat într-o limbă de circulație internațională, Dan Spătaru ar fi atins faima unui Julio Iglesias

02 Oct 2021 3332

Știați că….? Celebrul cântăreț Julio Iglesias împlinește 78 de ani. De ce a fost folosită muzica lui în Chile

23 Sep 2021 2287

Știați că...? Enrique Iglesias împlinește astăzi 43 de ani

08 May 2018 1754

„Pentru toţi prietenii mei români” Julio Iglesias, mesaj după tragedia din Colectiv

08 Nov 2015 3315

Melodia Zilei Enrique Iglesias feat. Nicky Jam - El Perdón

12 Jul 2015 3563

Julio Iglesias lansează, după 12 ani, un nou album în limba spaniolă

11 Jul 2015 1604

Mario Vargas Llosa şi-a părăsit soţia şi are o relaţie cu prima nevastă a lui Julio Iglesias

05 Jul 2015 2236

Precizări privind desfășurarea concertelor JULIO IGLESIAS de la Cluj și București

18 May 2015 1190

Gâdea a vorbit despre momentul Julio Iglesias jr. – „Jos Băsescu“

17 May 2015 1801

Mesaj dur din partea managerilor lui Julio Iglesias Jr după ce artistul a fost pus să spună „Jos Băsescu” (video)

15 May 2015 2086

Julio Iglesias, Fiu Ilustru al Madridului

15 Feb 2015 1096

Legenda muzicii latino, JULIO IGLESIAS, alaturi de toti romanii intr-un nou concert plin de pasiune si romantism! - 02 februarie 2015

02 Feb 2015 1576

Ştiaţi că...? Astăzi, Julio Iglesias...

23 Sep 2014 2359

Melodia Zilei Julio Iglesias – Baila Morena

23 Sep 2014 3481