Celula de criza la Ministerul Mediului a

Ministerul Mediului a transmis că la nivelul de jos al stratului atmosferic nu au fost colectate date de natură să îngrijoreze populaţia.
Agenţiile pentru Protecţia Mediului vor monitoriza permanent calitatea aerului şi eventualele concentraţii de pulberi totale în suspensie precum şi fracţiunea PM10 (pulberi în suspensie cu diametru mai mic de 10 microni), atât cu metode automate cât şi cu metode manuale.

"Nu exisă posibilitatea ca până mâine, la ora 21, să traverseze România aer poluat. Dacă ţările din vestul Europei ar fi poluate, circulaţia atmosferică nu ar permite trecerea pe teritoriul României pentru că circulaţiaeste invers decât cea de la altitudine. Ţăriledin vestul Europeinu au semnalat concentraţii de cenuşă vulcanică în stratul de aer de până la 2000 de metri", aspus directorul Agenţiei Naţionale de Meteorologie şi Hidrologie, Ion Sandu, adăugând că este monitorizată atent situaţia din ţările vest-europene a căror poluare ar putea afecta şi România.

Dorina Lupu, director la Agenţia Naţională de Mediu, a precizat că norul are în componenţă, în proporţie de58%, dioxid de siliciu. "Nu există cianuri în această cenuşă. Există mulţi oxizi ale metalelor grele ce ar putea fi periculoşi, există unele concentraţii de metale grele, dar nu există concentraţii deosebit de periculoase. Au fost accidente cu concentraţii mult mai periculoase", a spus Lupu.
De asemenea, Marie-Jeanne Adler, şefa centrului de situaţii urgenţă de la Ministerul Mediului. a spus că la nivelul de jos al stratului atmosferic, nu au fost colectate date de natură să îngrijoreze populaţia. "Nicio o concentraţie a unui poluant nu a depăşit cotele admise", a subliniat Adler.

Sursa: Realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

claudia

17 Apr, 2010 16:24

Aceasta reptila Adler, cind pleaca ca ne-am saturat de ea aici la minister. E atit de proasta si de rea..

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3103

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1115

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1862

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2105

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12886

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2167

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6177

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2540

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3691

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2208

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5432

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4714

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24144

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5209

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16924