Cerbul de Aur 2018. James Blunt, Horia Brenciu şi Delia au făcut senzaţie în a treia zi de festival. Toate biletele au fost vândute

Peste 5 500 de spectatori au participat în Piaţa Sfatului din Braşov la cea de-a treia seară de a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în care au urcat pe scenă, în recital extraordinar, James Blunt, Horia Brenciu & HB Orchestra şi Delia, spectacolul fiind unul "sold out".

Aceasta a fost totodată cea de-a doua seară de concurs în care cei 18 artişti înscrişi în competiţia Festivalului Cerbul de Aur au dat test în faţa juriului şi a publicului. Cei 18 au urcat din nou pe scena din Piaţa Sfatului pentru a interpreta cea de-a doua piesă din concurs, rămânând până sâmbătă noapte doar emoţiile aşteptării deciziilor juriului, dar şi ale publicului şi a jurnaliştilor acreditaţi la festival, potrivit Agerpres.

Prezentatoarea Iulia Vântur s-a declarat la fel de emoţionată ca şi concurenţii, în timp ce Gabriel Garko, invitatul special al festivalului, a mărturisit, la începutul spectacolului, că a reuşit între timp să guste din produsele culinare tradiţionale româneşti.

În a doua seară de concurs, artiştii au intrat pe scenă în ordine inversă faţă de prima seară. Astfel, Raluca Blejuşcă a deschis concursul cu piesa "Oameni", urmată de Dinaya din Kazakhstan, care a cântat "De dragul tău" şi de Dora Gaitanovici, cu melodia "Spune-mi".

Ryan O'Shaughnessy a interpretat piesa "Together", iar italianul Damiano Borgi melodia "Don't stop me now". în timp ce concurentul spaniol Jorge Gonzalez s-a prezentat cu piesa "Esta noche".

"Tu nu vezi cerul" a fost piesa cu care Lidia Isac din Republica Moldova a început al doilea calup de melodii româneşti. Ea a fost urmată de Omer Netzer din Israel, care a ales să cânte "La tine aş vrea să vin" şi de Olivier Kaye din Belgia, care a impresionat publicul prin interpretarea piesei trupei Holograf - "Să nu-mi iei niciodată dragostea".

Basti (San Marino) a intrat în competiţie cu piesa "Stay", Inis Nezir din Albania a urcat publicul pe "Piedestal", iar cipriotul John Karayiannis a cucerit audienţa cu "Diggiloo-Diggiley".

Au mai impresionat publicul Tiziana Camelin (Italia) cu piesa "Dau viaţa mea pentru o iubire", în timp ce Ovidiu Anton a optat pentru "Copacul", singura piesă care i se potrivea şi pe care nu o cântase până acum, după cum a mărturisit artistul la conferinţă. "O capodoperă a muzicii româneşti, cu un mesaj puternic. Mi-am dorit întotdeauna să cânt o piesă a lui Aurelian Andreescu", a mărturisit atunci Ovidiu.

"Promit" a fost piesa cu care Amaliya Margaryan din Armenia a încheiat ultimul calup de piese româneşti.

Ultimii trei concurenţi care au intrat în concurs au fost Karl William Lund (Marea Britanie), cu "Miracle", Antonia Gigovska (Macedonia), cu "And I'm telling you" şi Kelly Joyce (Franţa) care ne dă "Rendez-vous".


Pe lângă juriul internaţional care va decide la cine merg Marele Premiu şi premiile I, II şi III, în cea de-a doua seară a concursului spectatorii şi jurnaliştii au putut vota pentru a acorda Premiul Publicului şi Premiul Presei Festivalului.

Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România) sunt cei care vor decide câştigătorii ediţiei din acest an a Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur.

Astfel, sâmbătă românii vor afla câştigătorii Marelui Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, dar şi ai celor trei premii de pe podium şi premiilor speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Municipiului Braşov; Premiul Judeţului Braşov; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Televiuziunea română, în doliu! S-a stins din viață co-directorul Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Brașov

19 Oct 2021 2596

Despre Anda Călugăreanu. Astăzi se împlinesc 29 de ani de la dispariția sa

15 Aug 2021 7021

7 martie 1968 - TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului „Cerbul de Aur”

07 Mar 2021 1589

S-a încheiat Cerbul de Aur 2019. Cine a câştigat marele trofeu. Ce valoare are

26 Aug 2019 3802

Avanpremieră la Cerbul de Aur 2019 Concurs karaoke la nivel național, organizat de TVR în mai multe orașe din țară

21 Jul 2019 2023

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur la final. În ultima seară este organizat spectacolul „România Centenar"

02 Sep 2018 2011

Trofeul Festivalului Cerbul de Aur a fost câştigat de Inis Neziri din Albania

02 Sep 2018 2456

Ediția aniversară a Festivalului Cerbul de Aur 2018 a debutat pe scena din Piața Sfatului din Brașov. Cine a urcat pe scena festivalului în prima seară

30 Aug 2018 2199

Stiati ca...? O cunoscută cântăreață din România împlinește 47 de ani

01 Jun 2018 2498

Monica Anghel s-a născut de Ziua Internaţională a Copilului

01 Jun 2017 3339

Melodia zilei Paula Seling - Oameni de zăpadă

28 Dec 2015 4722

Melodia zilei Paula Seling - Trei păstori

24 Dec 2015 3282

Ştiaţi că...? Margareta Pâslaru este născută în aceeaşi zi cu Angela Similea

09 Jul 2015 6978

Știați că La mulți ani, Monica Anghel!

01 Jun 2015 5025

Melodia Zilei Paula Seling - Trei păstori

18 Dec 2014 3545