Cercetat, pentru că a condus un automobil fără a avea permis auto

În data de 12.07.2012, în jurul orei 12.30, pe comunicaţia Năvodari - Lumina a fost verificat în trafic un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în R. Bulgaria şi condus de R.C. de 43 ani, domiciliat în oraşul Năvodari.

În urma controlului a fost stabilit faptul că tichetul de inspecţie tehnică al autoturismului era fals.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art 291 Cod Penal.

În aceeaşi zi, în zona de competenţă a S.P.F. Pardina, a fost verificat în trafic un autoturism Dacia înmatriculat în Tulcea, în care se aflau la volan F.V. de 16 ani domiciliat în judeţul Vaslui, şi ca pasager D.I. de 48 ani, domiciliat în judeţul Tulcea.

Tânărul aflat la volan a recunoscut că nu deţine permis auto, iar cel din dreapta a declarat că este proprietarul autoturismului.

Pe numele persoanelor în cauză s-au întocmit lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană ce ne deţine permis de conducere", respectiv „încredinţarea cu ştiinţă a autoturismului unei persoane ce nu deţine permis de conducere", fapte prevăzute şi sancţionate de art. 86, alin. 1 şi 3 din O.U.G. 195/2002 republicată.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1314

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 850

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1573

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 819

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 876

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 917

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2528

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1005

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3720

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 861

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1703

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 735

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2320

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2654

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3106