Cerșitul, aruncatul gunoaielor și parcarea pe spațiul verde sancționate de polițiștii locali din Constanța (galerie foto)

Direcția Generală Poliția Locală își desfășoară activitatea în interesul comunității locale și acționează pentru respectarea normelor legale privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și linisții publice precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.

Potrivit Poliției Locale Constanța, în data de 16.04.2018, în urma controalelor efectuate de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice au fost aplicate 27 amenzi contravenționale în valoare de 4.400 lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenjate, apelarea la mila publică, aruncarea gunoiului pe domeniul public, rascolirea gunoiului din containere, aruncarea gunoiului pe carosabil, staționarea vehiculelelor pe spațiul verde și alte fapte care vizează mentinerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța.

”Având în vedere campania "Curățăm Constanța Noastră" solicităm cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă. Pentru utilizatorii aplicației  whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul, direcția de deplasare și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!” - au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța

Sursa foto: Politia Locala Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 375

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 425

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 800

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 648

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 713

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 660

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 740

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 478

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1132

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 849

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1359

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 813

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 685

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 673