Certificat de urbanism pentru ruina „Teatrului de Vară” din Mamaia

  • Teatrul de Vară din stațiunea Mamaia a fost inaugurat în anul 1963 iar astăzi se află în paragină
  • Pe scena sa s-au născut multe stele ale muzicii românești, fie ea ușoară sau populară. Festivalurile de la Mamaia au lansat tineri artiști și hituri care și acum mai sunt fredonate
     

Consiliul Județean Constanța a obținut săptămâna aceasta certificatul de urbanism nr. 1696 pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară din stațiunea Mamaia.

Documentul a fost solicitat de către Consiliului Județean Constanța a fost eliberat de Primăria Constanța și are o valabilitare de 24 de luni.

Teatrul de Vară din stațiunea Mamaia a fost inaugurat în anul 1963 iar astăzi se află în paragină.

Situat în zona Perla, teatrul de vară din Mamaia a avut o reputație bună de-a lungul anilor. A găzduit, veri la rând, festivaluri după festivaluri, seri la rând, spectacole de revistă și concerte, și a adunat mii de turiști.

Pe scena sa s-au născut multe stele ale muzicii românești, fie ea ușoară sau populară. Festivalurile de la Mamaia au lansat tineri artiști și hituri care și acum mai sunt fredonate.
 
La un moment dat, prin 2014, autoritățile luau în calcul demolarea teatrul, instituție aflată atunci în subordinea celebrei SC Domeniul Public și Privat Județean SRL, societate finanțată de Consiliul Județean Constanța.

Licitația organizată de Consiliul Județean Constanța pentru servicii de proiectare (PTh+DDE), servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de reabilitare și modernizare a Teatrului de Vară din Mamaia a fost anulată în 2021.


Prin proiect, Consiliul Județean Constanța, urmărea reabilitarea și modernizarea imobilelor C1, C2 pentru desfășurarea unor activități culturale, spațiul fiind adecvat pentru desfășurarea în condiții optime a activităților culturale estivale.

Citește și:

Licitația pentru modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia a fost anulată

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 513

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 556

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 558

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 847

Imobiliare Constanța Celine Property Development SRL modifică blocul de 8 etaje de pe strada Krakovia

19 Apr 2024 405

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 396

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 486

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 374

Un nou magazin Kaufland va fi construit în Constanța!

18 Apr 2024 11309

Imobiliare Constanța Leahu Estetic SRL se poate apuca de construit imobilul de pe strada Maior Șofran

17 Apr 2024 522

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 445

Firme Constanța MKM Cross SRL și-a schimbat obiectul principal de activitate. Iată cu ce se va ocupa

16 Apr 2024 338

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte imobiliare controversate!

15 Apr 2024 772

Firme Constanța Ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor SOCEP SA, completată și revizuită

15 Apr 2024 501

Imobiliare Constanța Firma administrată de un consilier local PSD modifică din nou proiectul de pe bulevardul Aurel Vlaicu

13 Apr 2024 716