Cetățeni din Republica Moldova depistați în timp ce lucrau ilegal la Năvodari. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

Poliţiştii de imigrări din Constanța au depistat 6 cetățeni străini, din Republica Moldova, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, pe raza judeţului. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, fiind conduşi sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat şi aplicată interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni.
 
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța au desfășurat, astăzi, 12 iunie a.c., o acţiune pe linia  prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
 
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat, la o societate comercială cu  obiect de activitate – lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, 6 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 39 de ani, din Republica Moldova, care nu respectau scopul declarat la intrarea în România și desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de angajare.
 

„Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor, a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.
 
Totodată, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei, vor fi dispune măsurile legale conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare” - au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.  

„Recomandăm cetățenilor străini să  se informeze cu  privire la modalitatea în care pot lucra legal în România și să nu mai accepte să desfășoare activități lucrative fară aviz de muncă.
 
Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0761/344303 sau 0241/502308 şi email ct.igi@mai.gov.ro sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro” - au mai precizat reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța.

Sursa foto:  Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei femei din Etiopia, depistate în județul Constanța în situații ilegale. Ce măsuri au luat polițiștii de la Imigrări

16 Feb 2024 631

Patru cetățeni străini, îndepărtați din România! Nu au voie să revină în UE timp de 5 ani

29 Jan 2024 585

14 străini din Bangladesh, Sri Lanka, Egipt și Pakistan, îndepărtați sub escortă de polițiști

28 Jan 2024 582

Peste 10.000 de cereri de azil înregistrate în anul 2023 de polițiștii de la Imigrări

26 Jan 2024 554

Patru bărbați din Maroc și Siria îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României

26 Jan 2024 571

Oficial de la Imigrări! Se simplifică procedurile și sarcinile administrative care revin în sarcina angajatorilor

23 Jan 2024 527

LIVE VIDEO+TEXT Polițiștii de Imigrări din Constanța prezintă rezultatele obținute în anul 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 772

Bilanțul polițiștilor de imigrări, în ultimele 72 de ore

22 Jan 2024 546

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 548

IGI Trei străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

18 Jan 2024 609

Peste 350 de cetățeni străini depistați în situații ilegale în luna decembrie 2023

17 Jan 2024 584

IGI Peste 900 de cereri soluționate de polițiștii de imigrări în weekend

15 Jan 2024 580

IGI Peste o sută de străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări

15 Jan 2024 529

IGI 21 de străini îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări, în ultimele 24 de ore

12 Jan 2024 539

5 străini îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 562