Chiru a susţinut o declaraţie politică pe tema transferului Portului Constanţa la administraţia Mazăre

Senatorul Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, a susţinut în Parlament o declaraţie politică pe tema transferului unui pachet de acţiuni ale Portului Constanţa de la Ministerul Transporturilor la administraţia publică locală constănţeană.
În discursul său, parlamentarul constănţean a subliniat faptul că „Portul Constanţa este pentru PSD un subiect electoral, fără  a se ţine cont de realitate şi de faptul că Portul reprezintă pentru România un obiectiv strategic şi de interes naţional“.
În acest context, senatorul PDL a reamintit: „Am descoperit o gravă încălcare a Constituţiei, atunci când Consiliul Local Constanţa a primit cu titlu gratuit un pachet de 20% din acţiunile al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa conform dispoziţiile legii  216/2008, motiv pentru care am sesizat Avocatul Poporului”, a spus senatorul Chiru în declaraţia politică. 
Parlamentarul a atras atenţia că, dacă se ţine cont de litera şi spiritul Constituţiei şi de legea Administraţiei Publice Locale, consiliile locale nu au capacitatea de a fi titulari ai unor drepturi patrimoniale.
„Din 2008 şi până azi, Primăria Constanţa a primit drepturi necuvenite prin plata dividendelor care îi reveneau Consiliului Municipal din deţinerea a 20% din pachetul de acţiuni. Acum, în 2014, Mazăre şi PSD vor să facă ce au început in 2008. Dragi colegi, arătaţi că Parlamentul este o instituţie fundamentală a ţării, arătaţi că vă pasă de ţară, arătaţi că interesul României este mai presus de interesele baronilor locali!”, a concluzionat senatorul Christian Gigi Chiru în declaraţia politică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 982

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 743

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 959

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 904

Știri justiție Constanța Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

17 Aug 2023 1681

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

08 Jul 2023 1164

Final de proces în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Când se va da decizia definitivă

17 Jun 2023 4097

Cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru iunie

03 May 2023 2221

Un fost senator de Constanța, acuzat de ucidere din culpă! Când se va lua decizia finală!

20 Nov 2022 1517

#Dobrogea144 Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2022 1322

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

02 Nov 2022 2074

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2153

Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au dispus încetarea procesului penal

20 Oct 2022 1454

Judecătoria Constanța a amânat, pentru a 15-a oară, pronunțarea în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

02 Oct 2022 1174

O nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă

12 Aug 2022 1576