Cinci trenuri blocate între Bucureşti şi Braşov. Iată de ce

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA anunţă că, marţi, personalul feroviar intervine pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la linia de contact pe intervalul de staţii Predeal - Timişu de Sus, zonă afectată în a doua parte a zilei de luni, 10 septembrie 2018, de prăbuşirea arborilor de pe versanţi, care au rupt firul de contact şi cablul purtător pe întreaga distanţă, informează OBSERVATOR.

Trenurile de călători care asigură legătura pe relaţia Bucureşti - Braşov staţionează în gările Timişu de Sus şi Braşov în intervalul orar necesar finalizării lucrărilor de intervenţie în zona Predeal – Timişu de Sus, care s-au desfăşurat şi în cursul nopţii.

”Această măsură este necesară pentru a permite accesul a trei drezine pantograf care acţionează pentru restabilirea continuităţii firului de contact, a cablului purtător şi efectuarea reglajelor la catenară pe întreaga distanţăafectată de căderile de copaci, astfel încât traficul feroviar să se reia în condiţii normale, cu tracţiune electrică”, anunţă CFR. 

Potrivit Companiei, trenurile de călători IR 1644, R 3002, IR 1742, IR 1528 şi R 3004 staţionează în gările Timişu de sus şi Braşov, urmând a fi reînscrise în circulaţie după finalizarea intervenţiilor şi redeschiderea liniei în condiţii normale de trafic.

Compania  Naţională  de  Căi  Ferate  CFR  S.A. îşi cere  scuze  pentru  disconfortul  creat  şi recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau telefonic la numărul 021/9521
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Tragedie pe calea ferată. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren. Circulația oprită în zonă

22 Jul 2023 2166

Precizările CFR în incidentul din trenul Brașov- Constanța

14 Jul 2023 1153

Un tren a deraiat, noaptea trecută, în județul Brașov. Polițiștii efectueazã cercetãri

28 Feb 2023 1095

UPDATE Mai multe trenuri, printre care și Constanța-Brașov, au întârzieri mari din cauza unui deranjament între Brașov și Timișu de Sus

05 Aug 2022 1536

Temperaturile ridicate își spun cuvântul! Trenul Constanța- Brașov a sosit cu întârziere în Gara de Nord București

22 Jul 2022 1628

Incendiu la garnitura unui tren, încărcat cu bușteni, în gara Beia-Brașov (galerie foto)

12 Jul 2021 1620

Trenul „Tomis Expres”-timp record pe ruta Brașov-București-Constanța

14 Dec 2020 6957

Când va intra în vigoare noul mers al trenurilor. Ce noutăți sunt pregătite pentru ruta Brașov – Constanța

11 Dec 2020 1484

ISU Brașov Incendiu la locomotiva unui tren marfar (galerie foto + video)

24 Aug 2020 2363

UPDATE Tren de călători, în flăcări, în judeţul Braşov. O persoană carbonizată (galerie foto)

06 Apr 2020 4049

CFR Călători. Locomotiva unui tren a deraiat în județul Sibiu

08 Feb 2020 3207

Impact între o autoutilitară și un tren, în județul Brașov (galerie foto + video)

08 Feb 2020 2536

Incendiu violent la locomotiva unui tren de călători, ce circula pe ruta Brașov-București (galerie foto)

07 Aug 2019 1975

Trafic feroviar afectat în județul Brașov după deraierea unei locomotive. Cum se circulă în zonă

29 Mar 2019 1305

Zeci de persoane, evacuate după ce au fost depistate scurgeri într-un tren

04 Sep 2018 1329