Cine este Gino Iorgulescu, a cărui mașină a fost implicată în cumplitul accident dintre Tariverde și Mihai Viteazu

Cătălin Dan Gemănar, în vârstă de 48 de ani, a murit într-un tragic accident rutier, după ce maşina în care se afla, aparţinând preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a fost lovită de un tren de marfă.

Gino Iorgulescu, profund marcat de cele întâmplate, a jucat pentru echipa națională de fotbal a României, însă în cea mai mare parte a carierei a jucat la Sportul Studențesc. După retragerea din fotbal, a îndeplinit funcțiile de antrenor secund al echipei naționale, ca secund al lui Mircea Rădulescu și Cornel Dinu, precum și de președinte al clubului FC Național.
 
În martie 2008, potrivit Wikipedia, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984, precum și pentru întreaga sa activitate. În noiembrie 2013, a fost ales în funcția de președinte LPF.
 
Amintim că accidentul în care şi-a pierdut viaţa Cătălin Dan Gemănar a avut loc vineri seară, fiind implicate un autoturism Q7 şi un tren de marfă. Iniţial, a fost indicat ca loc al accidentului zona localităţii Fântânele, dar, ulterior, s-a revenit şi accidentul a fost localizat la trecerea la nivel cu calea ferată dintre localităţile Tariverde şi Mihai Viteazu, pe DN22.


Sursa foto: Facebook + ZIUA de Constanţa


Citeşte şi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

18 Mar 2024 754

Cum motivează judecătorii condamnarea definitivă în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

23 Oct 2023 1360

13 ani și opt luni de închisoare Pedeapsă micșorată pentru Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

18 Oct 2023 1182

Amânare de pronunțare în dosarul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

13 Oct 2023 762

Zi decisivă pentru Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

11 Oct 2023 2312

Final de proces în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

12 Sep 2023 3808

Termen nou în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

07 Jul 2023 1196

Ce a postat Mario Iorgulescu pe pagina de socializare după ce a primit 15 ani în primă instanță

20 Mar 2023 2008

15 ani în primă instanță Curtea de Apel, anunț în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

17 Mar 2023 1381

Primele nemulțumiri după condamnarea lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

19 Feb 2023 3975

Judecătorii explică de ce i-au dat 15 ani de închisoare lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal!

14 Feb 2023 3946

Oficial despre condamnarea lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

10 Feb 2023 1672

Mario Iorgulescu, condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare! Decizia nu e definitivă

10 Feb 2023 1877

Curtea de Apel București dispune începerea judecării pe fond în dosarul lui Mario Iorgulescu, la doi de la accidentul mortal

15 Dec 2021 1419

Solicitare aprobată Toate echipele clubului de pe litoral vor participa în competiții sub denumirea Farul Constanța (video)

15 Jul 2021 10022